Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Despăgubiri record pentru familiile care şi-au pierdut copiii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti

La cinci ani de la tragedia de la maternitatea Giuleşti, instanţa a decis despăgubiri-record pentru familiile care şi-au pierdut copiii, dar şi pentru cele ai căror prunci au suferit răni grave, dar au supravieţuit. Peste 4 milioane de euro

de Redactia Observator

la 02.04.2015 , 19:41

La cinci ani de la tragedia de la maternitatea Giuleşti, instanţa a decis despăgubiri-record pentru familiile care şi-au pierdut copiii, dar şi pentru cele ai căror prunci au suferit răni grave, dar au supravieţuit. Peste 4 milioane de euro

Câte 600 de mii pentru fiecare familie căreia i-a murit copilul în incediu. Asistenta Florentina Cârstea a fost considerată principalul vinovat. Doar ea a fost trimisă la închisoare. Va sta doi ani şi două luni după gratii. 

După cinci ani de aşteptare, nenumărate termene şi procese, judecătorii au decis astăzi că asistenta Florentina Cârstea este principala vinovată. Doar ea a fost trimisă la închisoare. Manegerul maternităţii şi electricianul au primit închisoare cu suspendare, iar şeful secţiei de neonatologie a fost achitat. Judecătorii au decis despăgubiri record. Peste 4 milioane de euro.

Vezi și

16 august 2010. Ora 18.30, maternitatea Giuleşti. La etajul doi ia foc salonul cu bebeluşii născuţi prematur. Sute de oameni, salvatori, pompieri, poliţişti s-au mobilizat într-un timp record pentru salvarea celor 11 copii. Minutele au însemnat ore pentru mamele care aşteptau să afle dacă pruncii lor mai trăiesc.

Pompierii au scos incubatoarele din maternitate. 11. Unul câte unul.

Trei nou-născuţi au fost declaraţi morţi chiar în acea seară. Alţi trei au pierit după zeci de zile în care medicii de la Grigore Alexandrescu au incercat să-i salveze. În total, şase suflete nevinovate. Ceilalţi cinci copii au avut şi ei arsuri grave pe corp. Dar au trăit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Despăgubiri record pentru familiile care şi-au pierdut copiii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti