Distracţie pe drumuri de munte
30 de maşini, una mai preparată ca alta, îşi turează motoarele pe versanţii din Munţii Banatului în aceste zile. Împătimiţi de offroad din toată Europa s-au aşezat la start.
30 de maşini, una mai preparată ca alta, îşi turează motoarele pe versanţii din Munţii Banatului în aceste zile. Împătimiţi de offroad din toată Europa s-au aşezat la start. Toţi au un singur obiectiv: Să demonstreze că maşinile la care au muncit atât de mult pot trece peste orice obstacol.
La volanul acestor maşini nu poate sta orice începător. Trebuie condusă prin văile adânci şi pe versanţii abrupţi de piloţi pricepuţi, ajutaţi de copiloţi la fel de bine pregătiţi. Pe munte, orice greşeală se plăteşte scump.
60 de concurenţi din România, Austria, Elveţia şi Germania, au pornit la drum pe traseele periculoase pregătite de organizatori în Munţii Banatului. Relieful n-a fost singurul lor duşman. Şi vremea le-a pus beţe în roate.
Competiţia se va încheia azi cu probele pentru amatori după care va avea loc o petrecere în jurul unui foc de tabără.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰