Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Episcopul vicar al Clujului a leșinat în pelerinaj

A fost o procesiune cu mari emoţii la Mănăstirea Nicula. Episcopul vicar al Clujului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, a leşinat.

de Redactia Observator

la 14.08.2014 , 20:08

 A fost o procesiune cu mari emoţii la Mănăstirea Nicula. Episcopul vicar al Clujului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, a leşinat. După aproape două ore de mers prin căldură, şapte kilometri, preasfinţitului Vasile Someşanul i s-a făcut rău. Înaltul Prelat a însoţit un grup numeros de credincioşi, de la Gherla, care au venit în procesiune la mănăstirea Nicula.

Episcopul vicar al Clujului a fost dus imediat la spital, cu o ambulanţă. Medicii spun că acum se simte bine. Mii de oameni au îndurat temperaturi de peste 30 de grade, pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula.

Lângă icoană, sufletele "vorbesc" aceeaşi limbă. Unii au venit pe jos mai bine de 150 de kilometri ca să-şi spună necazurile Măicuţei din icoană, care a plâns, acum mai bine de 300 de ani, 26 de zile încheiate. Miracolul a fost oficial, înscris, în catastifele de la tribunal. Dar cei care se simt mângâiaţi de Maica Domnului nu au nevoie de dovezi.

Vezi și

Pelerinii înconjoară biserica, în genunchi, sprijiniţi pe coate iar rugăciunile li se împletesc, ca-ntr-un murmur. De la o oră la alta, dealul de lângă mănăstire se umple de păturile şi corturi, aduse de miile de credincioşi care vor dormi la noapte, sub cerul liber. Mâine, la slujba de hram sunt aşteptaţi peste 100.000 de credincioşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Episcopul vicar al Clujului a leșinat în pelerinaj