Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evaluarea Națională 2018. Contestaţiile au crescut numărul elevilor cu nota 10

Avem şi mai mulţi elevi de 10 la Evaluarea Naţională. Rezultatele finale au fost afişate astăzi. Noile punctaje nu au mulţumit însă pe toată lumea.

de Redactia Observator

la 23.06.2018 , 20:03

Avem şi mai mulţi elevi de 10 la Evaluarea Naţională. Rezultatele finale au fost afişate astăzi. Noile punctaje nu au mulţumit însă pe toată lumea. Fiica Adrianei Iliescu, profesoara care a născut la 67 de ani, a obţinut note mai mici după contestaţii. Calculul final arată că doar 73 la sută dintre absolvenţii clasei a VIII-a au obţinut note peste cinci. Cu doar o sutime mai mult faţă de rezultatul iniţial. 

În toată ţara, au fost depuse aproape 24.000 de contestaţii, adică 8% din totalul lucrărilor. Mai bine de jumătate dintre ele au fost la Limba şi Literatura Română.

Numărul elevilor cu media generală 10 a crescut de la 319 la 345 în toată ţara. Au fost însă şi adolescenţi care au obţinut note mai mici. Printre ei, fiica Adrianei Iliescu. Dacă nota iniţială la examenul de la Limba şi Literatura Română, a fost 8.50, după contestaţie, Eliza a fost punctată cu 7.80.  La Matematică, a obţinut 4.50. Contactată de reporterii Observator, fosta profesoară s-a arătat mândră de rezultatele fiicei sale, care a dat examenul la doar 13 ani. 

Vezi și

O situaţie ciudată a fost la Şcoala Grigore Moisil din Ploieşti, acolo unde o ştampilă i-a indus în eroare pe elevii care au susţinut examenul la Matematică.

Deşi confuzia i-a făcut să piardă un punct, după contestaţie, nota a rămas aceeaşi pentru toţi cei 17 elevi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Evaluarea Națională 2018. Contestaţiile au crescut numărul elevilor cu nota 10