Tânără de 16 ani din Neamţ, accidentată mortal în timp ce mergea spre școală. Șoferul mașinii a fost la un pas să fie linșat
Sfârşit crunt pentru o adolescentă de doar 16 ani din Neamţ. În drum spre şcoală, fata a traversat neregulamentar strada şi fost lovită violent de maşină. Rudele fetei spun însă că tânăra fusese lăsată în staţia de autobuz de către bunicul ei şi nu ar fi trebuit să traverseze nicio stradă. Un lucru e cert, medicii ajunşi de urgenţă la faţa locului au mai putut doar să constate decesul.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 7 şi 20 de minute, în această dimineaţă, în localitatea Crăcăoani. Adolescenta a fost pur şi simplu luată pe sus de o maşină.
Localnicii revoltaţi au vrut să-l atace pe şoferul de 26 de ani care a omorât-o pe adolescentă. Doar intervenţia poliţiştilor l-a salvat.
Fata de 16 ani era crescută de bunici după ce părinţii ei au plecat în Anglia la muncă. Din primele cercetări, adolescenta a trecut strada neregulamentar.
O anchetă mai amănunţită va stabili însă cu exactitate şi dacă maşina circula cu viteză, dar şi dacă totul s-a petrecut aşa cum a declarat şoferul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰