Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fiul unei femei cu COVID moartă la Cluj, mărturie cumplită: "Biata mama, au tras fermoarul sacului peste ea, dezbrăcată complet"

Fiul unei femei cu COVID moartă la Cluj, mărturie cumplită: "Biata mama, au tras fermoarul sacului peste ea, dezbrăcată complet". Bărbatul a povestit drama pe care o trăiește de când mama lui s-a stins.

de Cosmin Stăniloiu

la 08.09.2020 , 11:07

Coronavirus România Familia a înmormântat-o pe femeie în sicriul sigilat la morgă - Facebook Nagy Ovidiu Marian
  • Femeia a fost internată cu o afecțiune la plămâni, pe 3 august.
  • A murit pe 31 august, fiul susține că fără să primească tratament pentru plămâni.

O femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, după ce a fost diagnosticată cu COVID 19, iar unul dintre fii ei, Ovidiu, a povestit drama cumplită pe care a trăit-o familia. 

"Am scos-o pe mama de la morga Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj Napoca.

Experiența foarte tristă, traumatizată.

Articolul continuă după reclamă

O sa povestesc nedreptățile, indiferența, neglijență, lipsa de comunicare a personalului medical și abuzurile savârșite. Au numai drepturi, dar obligații au numai … pacienții. Mama mea, Nagy Ana a fost internată cu răceală, bronhopneumonie și a murit de Covid.

Pe acelaşi subiect

Dacă era anul trecut, când nu se știa de acest Covid … azi trăia. Au făcut tratament pentru Covid, iar infectia de la plămâni nu au tratat-o cu ce era necesar. Au fost 5 zile când nu i-au dat antibiotice pentru bronhopneumonie, dar i-au dat medicamente pentru Covid …

A stat în spital din data de 3 august și în 31 august 2020 când a decedat.

A luat în 28 de zile de spitalizare 3 infectii intraspitalicesti grave, care au contribuit și ele la decesul mamei mele.

Am cerut necropsie – autopsia și se spune că la bolnavi de Covid nu se face autopsia ca așa e protocolul dat de Ministerul Sănătății… Mama avea 65 ani. De 2 ani era la pensie …

Am cerut, prin adresa depusă în 12 august, să mi se elibereze copie după analize, teste, foaia de observație și RMN, CT pentru a solicita, a cere o opinie separată, independentă de la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș București și, eventual, pentru un transfer acolo.

Nici până în ziua când am ridicat trupul nu am primit aprobarea și documentele solicitate. Trebuiau aprobate pe ordin ierarhic, manager spital, manager servicii medicale, administrativ, doctori terapie intensive, infecțioase, etc…

Când am scos trupul mamei, au chemat și un echipaj de la jandarmerie care să se asigure ca nu vor fi incidente. Aceasta e procedura, personalul medical vrea să se asigure că nu sunt incidente, discuții, și alte evenimente generate de rude, de aparținători când ridică trupurile celor dragi de la morga spitalului. Jandarmeria a plecat după ce am luat trupul mamei.

Și uite așa tristețea, durerea, disperarea, neputința, frustrarea, întrebările au rămas în viața mea, a fratelui meu, a tatălui și a altor cunoștințe, rude, prieteni …

Am insistat să o vad, să o privesc cât era internată, am sunat aproape zilnic când raspundeau la telefon, am încercat sa păstrez legatura, să mă informez, să aflu vești… aproape toate erau încurajatoare, bune, era speranță, nădejde, noi familia, prieteni, cunostintele ne rugam, mijloceam, posteam facandu-ne și noi partea noastra și speram că Dumnezeu e în ajutorul și sprijinul nostru.

Dar dezamăgirea, tristețea și disperarea au atins limite greu de suportat – când am dus hainele mamei să fie îmbrăcată cu un costum drag ei, să fie încălțată cu pantofi, personalul, autopsierul și doctorița epidemiolog care supraveghea predarea corpului mamei, au refuzat categoric, neputând fi înduplecați, afirmând și susținând că așa e protocolul de la Ministerul Sanatati de la ISU, de la Arafat – ca în cazurile de deces de virus Covid, morții nu se îmbracă. Mama, biata mamă era dezbracată complet si-asa … au tras fermoarul sacului cu fund dublu și-au pus capacul sicriului peste ceea ce era – trupul și zâmbetul trist al mamei mele.

Ce să fac, ce să facem, cum să procedăm ca familie, ca prieteni, ca și cunoștințe, ca opinie publică …

Incredibile vremuri trăim. Va rog ajutati-mă …

Nagy Ovidiu Marian.", a scris tânărul pe contul lui de Facebook.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Fiul unei femei cu COVID moartă la Cluj, mărturie cumplită: "Biata mama, au tras fermoarul sacului peste ea, dezbrăcată complet"