Video Hainele vechi și nefolosite, adunate și date celor nevoiași, la Târgu Jiu
Încurajăm şi noi cât putem reciclarea, sub toate formele ei, este un pas spre civizilizaţie şi normalitate. Vedem o iniţiativă foarte interesantă în acest sens în Târgu Jiu, unde autorităţile vor să înfiinţeze o platformă de colectare a hainelor vechi.
De regulă, textilele ajung să fie aruncate la întâmplare pe câmp ori pe marginea drumurilor. Avantajul ar fi dublu: păstrăm şi curăţenia şi îi ajutăm şi pe cei care au nevoie de ele.
La marginea municipiului Târgu Jiu, pe o suprafaţă cât două terenuri de fotbal sunt tot felul de resturi aruncate la întâmplare. în special foarte multe haine vechi. Cei care le aruncă sunt greu de prins, aşa că de cele mai multe ori Garda de Mediu aplică amenzi primăriei şi tot primăria ajunge să le plătească din bani publici.
Ca să scape de astfel de peisaje dezolvante, câţiva consilieri locali au propus să fie realizată o platformă unde să fie colectate toate aceste haine veci. Acolo, oamenii care le vor duce nu vor plăti nimic, hainele care vor putea fi refolosite vor fi curăţate şi donate familiilor nevoiaşe, iar restul duse la incinerator.
Investiţia care ar urma să coste 400.000 de lei rămâne să îşi dea avizul şi Consiliul Local.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰