Klaus Iohannis a primit Medalia Sf. Gheorghe, la Dresda
Preşedintelui României, Klaus Iohannis, a primit Medalia Sf. Gheorghe, în cadrul unui eveniment organizat de Opera ,,Semper’’ din Dresda. Distincţia i-a fost acordată pentru angajamentul său politic continuu în favoarea proiectului european şi a valorilor sale.
Preşedintelui României, Klaus Iohannis, a primit Medalia Sf. Gheorghe, în cadrul unui eveniment organizat de Opera ,,Semper’’ din Dresda. Distincţia i-a fost acordată pentru angajamentul său politic continuu în favoarea proiectului european şi a valorilor sale.
Administraţia Prezidenţială a anunţat printr-un comunicat că şeful statului a primit distincţia vineri.
,,Primesc această Medalie în numele întregii Românii şi o dedic prieteniei româno-germane, pe care o preţuim foarte mult. Numele Medaliei care mi-a fost înmânată - Sfântul Gheorghe – poartă o simbolistică aparte. Pilda Sfântului Gheorghe trimite, în plan ideatic, la lupta pe care statele democratice o duc în contextul european şi internaţional actual complicat.”, se arată în mesajul transmis organizatorilor de către Președintele României.
Președintele Klaus Iohannis a arătat, totodată, că Europa trebuie să arate lumii o față politică mai determinată și mai angajată în soluționarea problemelor cu care se confruntă, pentru apărarea fundamentelor proiectului european și ale democrațiilor liberale.
- Klaus Iohannis, propus PREŞEDINTE al Statelor Unite! MESAJUL a devenit viral în America
- Democraţia alternativă din România, privită cu suspiciune în UE. Iohannis a oficializat la Consiliul European...
- Zelenski l-a felicitat pe Trump: "E o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale"
- 23 ianuarie, Sfântul Clement de Ancira. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, joi 23 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi
,,Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să asumăm responsabilitatea acestei lupte. Datorăm acest efort predecesorilor noştri, care au pus bazele comunității pașnice, libere și prospere care este Europa de astăzi, dar și generaţiilor următoare, care vor trăi în lumea de mâine. Europa înseamnă democrație, pluralism, toleranță, diversitate. Uniunea Europeană înseamnă libertate şi responsabilitate! Toate acestea sunt atuuri, nu slăbiciuni. (…) Soluția ține de noi toți și constă în angajarea pe calea solidarității şi a unităţii, în mod pragmatic şi credibil. Important este ca Uniunea Europeană să-și păstreze, sincer şi onest, valorile şi principiile sale fundamentale şi să identifice căi concrete pentru a fi mai apropiată de cetăţenii săi. Cred că acesta este un aspect esențial pentru noi, toți europenii. România a demonstrat că este un partener predictibil și de încredere, prin asumarea clară, atât a statutului său de membru al UE, deplin angajat, cât și în ceea ce privește responsabilitățile euro-atlantice de securitate și apărare comună.’’, a evidenţiat Preşedintele Klaus Iohannis în mesajul său.
În mod tradiţional, în cadrul evenimentului cultural care s-a desfășurat la Dresda, sunt omagiate o serie de personalităţi remarcabile din domeniile politicii, culturii, sportului, social şi al afacerilor prin oferirea Medaliei Sf. Gheorghe.
Printre personalităţile în domeniul politic cărora le-a fost acordată această distincţie se numără Christian Wulff, fost Preşedinte al Germaniei, Günther H. Oettinger, fost Comisar european, José Manuel Barroso, fost Preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, fost Premier al Luxemburgului şi actual Preşedinte al Comisiei Europene, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰