Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ion Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada

La 27 de ani distanţă, episodul sângeros al Mineriadei din vara anului 1990 se transformă într-o pagina de istorie nemaiîntâlnită. Pentru prima oară de la căderea regimului post-decembrist, un fost şef de stat al României este inculpat pentru infracţiuni împotriva umanităţii. Ion Iliescu a fost chemat astăzi la Parchetul General, însă nu a făcut declaraţii nici în faţa jurnaliştilor, nici în faţa procurorilor. 

de Redactia Observator

la 16.01.2017 , 20:49

La 27 de ani distanţă, episodul sângeros al Mineriadei din vara anului 1990 se transformă într-o pagina de istorie nemaiîntâlnită. Pentru prima oară de la căderea regimului post-decembrist, un fost şef de stat al României este inculpat pentru infracţiuni împotriva umanităţii. Ion Iliescu a fost chemat astăzi la Parchetul General, însă nu a făcut declaraţii nici în faţa jurnaliştilor, nici în faţa procurorilor. 

Flancat de trei gărzi de corp, Ion Iliescu a evitat discuţiile cu jurnaliştii. Odată ajuns în faţa procurorilor militari de la Parchetului General, fostul şef al statului a păstrat din nou tăcerea şi nu a dat declaraţii. 

Cu toate acestea, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă noua calitate de inculpat, în dosarul în care, susţin procurorii, a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii.

Articolul continuă după reclamă

Pentru una dintre victimele episodului sângeros din vara anului 1990, momentul este unul mult aşteptat. 

Victor Roncea crede că numărul persoanelor care şi-au dat ultima suflare în Piaţa Universităţii este mult mai mare decât cel prezent în dosar. 

Evenimentele s-au soldat cu moartea a patru oameni, iar alte o mie de persoane au fost rănite şi private de libertate ca urmare a venirii minerilor din valea Jiului în Capitală. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Ion Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada