Spectacole-lectură, la Teatrul Ariel din Târgu-Mureș! Cei mici ar putea astfel să prindă mai uşor drag de literatură
Cursurile pot fi mai atractive pentru elevi. O idee care pare să funcţioneze vine din partea reprezentanţilor teatrului Ariel din Târgu Mureş care vor să-i facă pe copii să îndrăgească literatura română.
Cursurile pot fi mai atractive pentru elevi. O idee care pare să funcţioneze vine din partea reprezentanţilor teatrului Ariel din Târgu Mureş care vor să-i facă pe copii să îndrăgească literatura română.
În lumina unei veioze, stă Ion Luca Caragiale. L-am recunoscut după datele biografice. Şi vizual, după mustaţă. Dar cel mai uşor, scriitorul poate fi identificat după operele pe care ni le-a oferit.
Ca să nu mai rămână repetent încă un an, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa l-au adus pe domnul Goe la Bucureşti. Aşa începe una dintre cele mai cunoscute schiţe din literatura română. Una pe care elevii de gimnaziu din Târgu Mureş o învaţă, mai nou, la teatru, prin spectacole lectură. Practic, actorii au în faţă foile pe care este scrisă schiţa şi citesc de pe ele.
Transpuşi în lumea lui Caragiale, elevii reţin firul epic al operelor şi înţeleg fiecare personaj. În plus, după piesele de teatru, profesorii au discuţii cu elevii pe baza lor.
Profesorii, dar şi actorii îşi doresc ca fiecare scriitor pus în scenă să fie îndrăgit de elevi. Un forum teatral înseamnă o serie de 10 spectacole lectură. Copiii spun că această metodă îi ajută să îndrăgească şi mai mult literatura română.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰