Locuitorii unui cartier din Brăila, speriați de un bursuc
Locuitorii unui cartier din Brăila au fost surprinşi de un musafir cu blană, pe care l-au întâlnit într-o parcare. Ba chiar s-au temut de oaspetele nepoftit şi au sunat la 112. Câţiva jandarmi şi un medic veterinar au fost chemaţi să prindă un bursuc.
Locuitorii unui cartier din Brăila au fost surprinşi de un musafir cu blană, pe care l-au întâlnit într-o parcare. Ba chiar s-au temut de oaspetele nepoftit şi au sunat la 112. Câţiva jandarmi şi un medic veterinar au fost chemaţi să prindă un bursuc. Vulpe, raton, bursuc, nimeni nu ştia exact ce este musafirul cu blană, care se ascundea sub o Dacie bătrână. L-au ispitit cu pâine şi au sunat la 112. Două echipaje de jandarmi împreună cu un medic veterinar au început vânătoarea micului intrus, sub privirile curioase ale oamenilor. Prima soluţie a fost să-l prindă cu ajutorul unui laţ. Animalul nu a vrut ca vizita lui în lumea civilizată să se termine atât de repede şi şi-a pus pe jar gazdele. În plus, nu voiau să-l streseze foarte mult, aşa că au decis să-l tranchilizeze. Bursucul a fost prins abia după ce medicul a folosit a doua doză de somnifer. În zilele următoare, bursucul va ajunge din nou în sălbăticie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰