Video Maşinile de serviciu ale OPC Galaţi au rămas fără RCA. Inspectorii sunt nevoiţi să meargă la controale pe jos
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului din Galaţi sunt nevoiţi să meargă la controale pe jos. Asta după ce maşinile de serviciu, asigurate la City Insurance, au rămas fără RCA. Instituţia nu a mai primit bani pentru alte poliţe. Angajaţii spun că mai pot controla acum doar firmele aflate la scurtă distanţă de lângă sediul lor. Nu şi pe cele din alte puncte ale judeţului.
Cu puţină mişcare dis de dimineaţă. Aşa începe programul Inspectorilor de la Protecţia Consumatorului din Galaţi.
În control mergem, da. Pe jos de data aceasta, din păcate, spune un inspector de la Protecţia Consumatorului din Galaţi.
Pas cu pas, aceştia se văd nevoiţi să se conformeze noului regim de lucru.
Maşinile de serviciu ale OPC Galaţi au rămas fără RCA
- Ce se întâmplă, de joi, dacă un șofer cu asigurare RCA City Insurance provoacă un accident
- Veşti proaste pentru şoferii cu RCA City Insurance. Ce mai pot păţi dacă sunt prinşi, pe lângă amenda de...
- 500.000 de polițe RCA încetează pe 11 mai, indiferent de data înscrisă pe ele. Amendă mare pentru şoferii care...
Instituţia are trei maşini de serviciu, însă acestea au rămas fără RCA. Erau asigurate la City Insurance, firmă care a dat faliment. Gălăţenii n-au primit încă bani de la Bucureşti pentru a încheia alte poliţe.
Sorin Susanu, șef OPC Galați: E o chestiune care ne afectează în mod clar eficienţa activităţii lucru care nu înseamnă totuşi că vom sta în birou. Ne adaptăm situaţiei, cu toate că este una inedită, incorectă.
Controalele se pot face acum doar în apropierea sediului, asta înseamnă zona falezei Dunării sau centrul oraşului.
Sorin Susanu, şef OPC Galaţi: Este imposibil sau foarte greu realizabil, cel puţin să gestionăm toate reclamaţiile din judeţ, pentru că sunt numeroase în alte oraşe din judeţul Galaţi şi nu numai.
Angajaţii de la Protecţia Consumatorului din Galaţi au şi altă problemă. Sediul în care funcționează instituția tocmai a primit preaviz de debranșare de la electricitate, pentru neplata facturilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰