Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Metoda accidentul, o nouă victimă

La 89 de ani, o femeie din Constanţa a fost păcălită de nişte indivizi prin metoda accidentul. Un individ, care s-a dat drept avocat, a sunat-o şi i-a cerut 20.000 de lei ca să-l scape chipurile pe nepotul ei care ar fi provocat un accident mortal

de Redactia Observator

la 17.06.2015 , 13:38

La 89 de ani, o femeie din Constanţa a fost păcălită de nişte indivizi prin metoda accidentul. Un individ, care s-a dat drept avocat, a sunat-o şi i-a cerut 20.000 de lei ca să-l scape chipurile pe nepotul ei care ar fi provocat un accident mortal

Coşmarul bătrânei a început joia trecută. Atunci a fost sunată de un individ care s-a dat drept avocat. I-a cerut 20.000 de lei ca să-l scape de închisoare pe nepotul ei, care ar fi provocat un accident mortal. La scurt timp, femeia care a fost reţinută acum, a venit în faţa blocului în care locuieşte bătrâna. Individa a pretins că este tot avocat iar bătrâna i-a dat banii strânşi pentru zile negre: 4.000 de lei.

Escrocii nu s-au mulţumit cu ce-au primit şi au început s-o terorizeze pe bătrână să facă rost şi de restul. Speriată, a luat de bună versiunea indivizilor. Nu şi-a sunat nepotul să verifice povestea. Noroc că dimineaţa, acesta a venit la ea. Bătrâna a sunat apoi la Poliţie, care a organizat un flagrant. Aşa au prins-o pe individa care venise după restul banilor.

Vezi și

Femeia de 31 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Acesta nu este însă un caz singular în Constanţa.

Metoda accidentului a făcut multe victime, de la începutul anului fiind arestaţi mai mulţi indivizi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Metoda accidentul, o nouă victimă