Video "Nu am știut dacă voi fi eliberat mâine, peste 8 ani sau dacă mi se va tăia capul". Interviu exclusiv cu românul închis 8 ani în China

Absolvent de teologie şi beneficiar al unei burse la un seminar teologic din New York, Marius Balo avea până în 2007 o viaţă deloc ieşită din comun. Totul s-a schimbat în momentul în care a ales să îşi viziteze un prieten, stabilit la peste 6000 de km distanţă, în China. După prima vizită, a urmat şi a doua, iar atracţia ţării de la capătul lumii părea tot mai mare. 

"Tot ceea ce ştiam noi despre viaţă, acolo e invers, cu capul în jos, îţi ia timp să te obişnuieşti, dar când o faci e plăcut…", relatează Marius Balo.

Creştin convins şi cu frică de Dumnezeu, o mare supărare din familie l-a făcut să îşi dorească altceva. Mama i s-a îmbolnăvit, iar de atunci, a încercat să îşi caute fericirea în lucruri lumeşti.

Vezi și

"Ajunsesem într-un punct în care oamenii mi-au văzut adevarata natură. Aici deja mă ştie lumea. Merg acolo, nu mă ştie nimeni, îmi continui stilul de viaţă dezordonat şi egoist, iar acolo nu mă va găsi Dumnezeu…"

Odată ajuns în China, s-a angajat ca profesor de engleză la o grădiniţă, dar după un an, şi-a dorit mai mult. A ajuns să predea chiar şi la universitate, dar mai apoi o nouă oportunitate a venit din partea unui alt român stabilit în China. I s-a propus să lucreze la o companie de creditare nebancară şi a acceptat. 

"Este un avantaj deosebit să ai străini în firma ta - îţi aduce un alt nivel de stimă şi oamenii vin cu mai mare încredere. Am mers si eu, totul mi s-a părut în regulă, aveau birouri luxoase, sucursale prin Shanghai - eram extrem de încântat de această oportunitate.”

Nu dupa mult timp, cei care îi erau şefi au decis să se mute, iar el a fost promovat. Atunci au început problemele...

China - tărâmul fraudelor 

"Mi-au cerut o copie de paşaport. Cu această copie vom deschide o firmă pentru a putea semna. Nu am semnat niciodată niciun act de înfiinţare a unei firme. Erau firme pe numele meu deschise şi în Marea Britanie. Am înţeles ulterior că orice se poate face în China."

Dupa o vreme, Poliţia Economică din Shanghai a descins la biroul său, iar aceea a fost ultima lui zi de libertate. 

"Am ajuns într-un beci, m-au pus într-un scaun legat de mâini şi picioare, şi trebuia să răspunzi întrebărilor. Au început să mă întrebe tot felul de chestii şi nu ştiam efectiv ce să le răspund pentru că eu nu aveam habar despre cum funcţionau împrumuturile."

Atunci nu știa, dar a aflat ulterior că împrumuturile pe care le semna, nu mai ajungeau niciodată la cei care și le doreau, deși aceștia plătiseră comisioanele pentru ele. "Practic, le luau banii de comision și ulterior nu le mai dădeau imprumutirile din diferite motive. Ei rămâneau cu comisionale sau taxele de analiză date  - mii de dolari de la fiecare firmă, dar nu mai primeau împrumutul".

"După prima noapte de arest a urmat nouă realitate. Eram într-o celulă închis, avea 16 mp, cu alte 12 persoane, chinezi, cu care nu puteam comunica pentru că nu vorbea nimeni engleză și cu toții așteptăm ceva. Așteptarea poate să dureze luni sau ani, fără să ți se spună la ce ai putea să te aștepți. Niciodată nu am știut dacă voi fi eliberat mâine, peste 8 ani, 20 de ani sau dacă mi se tăia capul, pentru că în China și cazurile financiare pot fi pedepsite cu pedeapsa capitală…"

Singur și fără niciun sprijin, a dat piept cu justiția chineză, care practic nu există. Și-a cheltuit toate economiile pe un avocat, fără a-i fi de folos, și și-a pus toată speranța în autoritățile române. 

Zeci de scrisori fără răspuns

"În seara în care am fost arestat m-au întrebat dacă doresc să fie contactați cei de la ambasadă, iar după 3 zile consulul României mi-a făcut o vizită, dar omul mi-a spus după primele minute că nu ma pot ajuta cu nimic. Nu m-am așteptat dar m-a durut să aud cuvintele astea și vedeam că la alți străini se pot face lucruri. Atunci contează și cel mai mic gest. Ești total separat de lumea asta. Am trimis 17 scrisori, niciuna nu a ajuns…"

"La început mi-a fost exrrem de teamă pentru că mă gândeam că pot să îmi facă rău, nu am niciun cuvânt de spus, nu pot să mă apar. Îmi spuneau cei de acolo că nici să nu încerc să mă apăr că mai tare se vor întoarce împotriva mea. Îmi era frică că mi se va tăia capul sau că voi primi închisoare pe viață."

Procesul a durat doi ani și jumătate, dar sentința părea deja stabilită

"Judecătorul a urlat la mine întrebând cum am putut să fac așa ceva, "străin nenorocit, să înșeli bieții chinezi". Eram aranjat. Mi-am dat seama că nu are rost să încerc să mă apar. Cea mai mare pedeapsă e să nu știi ce se va întâmplă cu tine. Nu știam dacă iau 8 ani, 2 ani - nimic."

În cele din urmă a aflat. Opt ani de închisoare cu executare și a fost mutat într-un penitenciar. Culmea, simțea totul că pe o mare o eliberare.

"Era o eliberare de sub jugul cuștii, 2 ani și 3 luni nu am văzut lumina soarelui, fiecare rază de soare era prețioasă. Vedeam doar reflecția soarelui într-o sticlă de geam. Direct soarele timp de 2 ani și 3 luni nu l-am văzut, nu l-am simțit. Ajunsesem după 2 ani de zile să pot întâlni oameni cu care să comunic pentru că în 2 ani am vorbit doar cu Dumnezeu. Aici am întâlnit alți străini. Eram într-un mediu în care puteam să împărtășesc ceva cu cineva."

A început demersurile pentru a fi transferat în România, iar după sute de scrisori trimise către miniștri, a primit răspuns doar la una. Pentru suport moral.

"La scrisori nu am primit niciun răspuns, decât de la Mitropolitul Andrei, singurul care mi-a scris 3 rânduri și mi-a zis "Marius, nădejdea și ajutorul tău va fi tot la Dumnezeu". Am simțit o bucurie imensă. Am primit un răspuns de la 200 de scrisori…"

O poveste demnă de un bestseller

În cele din urmă, i s-a aprobat transferul în România, dar pandemia a blocat tot. Chiar și după ridicarea restricțiilor. 

"Am ajuns cu 6 luni înainte să îmi dau seama că transferul nu se va mai realiza. Am fost amenințat. Pentru mine 1 an şi jumătate contează, m-am așezat în genunchi și i-am cerut ministrului să mă ajute. Nu știam motivele pentru care s-a întârziat până când mi s-a spus “dacă vei mai insistă, noi te vom aduce și vei suferi în cele mai dure condiții toată perioada rămasă". Am fost șocat."

Marius Balo fost eliberat pe 29 martie, la fix 8 ani de când pășise în penitenciar. Acum, vrea să alerge 2922 de kilometri, exact numărul de zile pe care, crede el, le-a irosit fără rost. Acesta va lansa o carte în care îşi va spune povestea.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰