Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O ploaie torențială a făcut ravagii în staţiunea Mamaia

A plouat cu găleata la Constanţa. În mai puţin de o oră, străzile din oraş şi din staţiunea Mamaia au fost acoperite de şuvoaie, iar în unele locuri apa a măsurat şi o jumătate de metru.

de Redactia Observator

la 17.06.2014 , 20:49

A plouat cu găleata la Constanţa. În mai puţin de o oră, străzile din oraş şi din staţiunea Mamaia au fost acoperite de şuvoaie, iar în unele locuri apa a măsurat şi o jumătate de metru.

N-a fost nevoie de o baie în mare. Cine-a vrut să înoate, azi, la Constanţa, a putut înota şi pe stradă. Ploaia scurtă dar abundentă a inundat pe loc şi şosele, şi trotuare. Iar apa era atât de mare, încât unii oameni nici nu s-au încumetat s-o străbată.

Cei pe care ploaia i-a prins în trafic n-au avut încotro şi s-au aventurat prin apă. O adevărată provocare. Din cauza ploii torenţiale, tavanul unei cafenele din Mamaia s-a prăbuşit şi a distrus complet localul.

Vezi și

Pagubele se ridică la o sută de mii de euro. Localul era asigurat. Iar patronii speră să îşi recupereze toţi banii. Speranţe nu sunt prea multe pentru turiştii în vacanţă săptămâna aceasta pe litoral. E vreme rea şi în zilele următoare.

Vor fi ploi de miercuri după-amiază până vineri şi în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea. De vină, spun meteorologii, este un ciclon mediteranean bogat în precipitaţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » O ploaie torențială a făcut ravagii în staţiunea Mamaia