PALATUL Ghica din Comăneşti, scos LA VÂNZARE pe internet! Localnicii sunt revoltaţi!
Palatul Ghica din Comăneşti, una dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale pe care o are Moldova, a fost scos la vânzare pe Internet. Proprietarul cere pe el 1 milion şase sute de mii de euro. Pe lângă palat, cumpărătorul va primi bonus şi parcul care se întinde pe mai bine de 7 hectare. Locuitorii de acolo sunt însă foarte supăraţi. Rămân astfel fără singurul parc din oraş.
Palatul Ghica din Comăneşti, una dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale pe care o are Moldova, a fost scos la vânzare pe Internet. Proprietarul cere pe el 1 milion şase sute de mii de euro. Pe lângă palat, cumpărătorul va primi bonus şi parcul care se întinde pe mai bine de 7 hectare. Locuitorii de acolo sunt însă foarte supăraţi. Rămân astfel fără singurul parc din oraş.
Palatul Ghica fiurează pe lista monumentelor istorice şi este simbolul oraşului Comăneşti.
"Pentru noi constituie o adevrat binecuvântare de la bunul Dumnezeu, o frumuseţe este. Se bucură copiii, noi toţi. Ar fi o durere dacă ar lua palatul", spuen Rodica Buzelea.
"Este practic una dintre amintirile plăcute din copilărie. În parc am făcut insectare când eram la şcoală", adaugă un alt localnic.
Palatul a fost construit în anul 1839, în stilul baroc târziu, de meșteri italieni. Acolo a locuit Dimitrie Ghica Comăneşti, descendentul unei familii istorice care a dat 10 voievozi atât în Moldova cât şi în Valahia.
Palatul a fost confiscat de comunişti. Mostenitorul a obtinut retrocedarea clădirii abia anul acesta, dupa 10 ani de procese, în instanta. Şi acum vrea să il vândă.
"Palatul a fost construit de arhitectul Galeon care a construit şi Athene Palace. Palatul are vreo 22 de camere, e pe două nivele, ocupă o suprafaţă de 850 de metri pătraţi la sol, parcul are 7,4 hectare. Aici avem castelul în 1915 unde a avut loc căsătoria dintre Zoe şi Mihail Sturza. Bunicul meu şi bunica mea", spune proprietarul Palatului Ghica din Comăneşti, Paltin Sturza.
Anunţul a fost pus pe Internet de stră-strănepotul său, Paltin Sturza. Locuitorii din Comăneşti sunt supăraţi că vor rămâne fără singurul parc din oraş.
Primarul oraşului susţine că moştenitorul nu s-ar fi prezentat să semneze procesul-verbal de predare-primire şi astfel, susţine el, nu mai plăteşte impozite la primărie. Paltin Sturza a mai moştenit şi zeci de mii de hectare de pădure în zonă.
"Ne deraneajă ca şi locuitori ai oraşului că vom fi vitregiţi, nu vom mai avea un parc. Tot Paltin Sturza s-a judecat cu noi şi alte localităţi din jurul nostru pentru pădurile din Comăneşti şi toată Valea Trotuşului. A solicitat 34.000 de hectare, în timp ce instanţa i-a acordat prin sentinţă definitivă 43.000 de hectare", este de părere primarul oraşului Comăneşti, Viorel Miron.
Palatul Ghica din Comăneşti este scos la vânzare fără mobila din pozele de acum o sută de ani. Aceasta a fost distrusă de ruşi, în timpul războiului.
Palatul era administrat de primărie care l-a transformat în muzeu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰