Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spălare de bani! Poliția percheziționează toată lumea în 12 județe și București

Polițiștii efectuează joi percheziții în 12 județe și București la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro prin evaziune fiscală și spălare de bani.

de Redactia Observator

la 29.10.2015 , 09:07

 Polițiștii efectuează joi percheziții în 12 județe și București la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro prin evaziune fiscală și spălare de bani.

"La această oră, 162 de polițiști, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Inspectoratului General al Poliției Române, efectuează 52 de percheziții în 12 județe și în municipiul București. Vor fi puse în executare 46 de mandate de aducere", informează un comunicat al IGPR remis joi.

Polițiștii IPJ Mehedinți efectuează 52 de percheziții în județele Mehedinți, Timiș, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara, Sălaj și în municipiul București.

Articolul continuă după reclamă

"Din cercetări a reieșit că, în perioada 2008 — 2014, 45 de persoane, în calitate de reprezentanți legali (asociați, administratori, împuterniciți) ai 46 de societăți comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale pentru societățile comerciale controlate de către ei în mod direct sau prin persoane interpuse", se arată în comunicat.

Aceștia ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziția de materiale reciclabile, piese auto și accesorii, precum și servicii transport-manipulare), în valoare totală de peste 15 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Ulterior, prin intermediul societăților controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe operațiuni sau tranzacții financiare, urmărind spălarea sumelor de bani.

Aceștia ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate, sau ar fi rulat aceste valori prin conturile bancare ale societăților, metodă prin care ar fi fost disimulată proveniența banilor.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al SRI.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Spălare de bani! Poliția percheziționează toată lumea în 12 județe și București