Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Probleme la Castelul Bran din cauza pandemiei de COVID-19

După aproape șapte luni de la declararea crizei sanitare în România, la Castelul Bran au fost concediați 48 din cei 115 angajați. Veniturile obiectivului turistic au scăzut au scăzut cu 90%, odată cu scăderea numărului turiştilor.

de Sorin Secli

la 01.10.2020 , 15:23

  • Anul acesta Castelul Bran a avut în jur de 300.000 de vizitatori, faţă de anii trecuți când numărul lor depășea un milion.
  • Anual, se făceau vânzări de 7 milioane de lei.

Turiștii străini, cei care iubesc cel mai mult poveștile Contelui Dracula lipsesc acum, iar turiștii români chiar dacă au venit în număr mai mare după redeschidere, nu pot susține cheltuielile pe care le are castelul.

Castelul Bran şi-a redeschis porţile la începutul lunii Iunie, atunci s-a redeschis şi terasa restaurantului din zonă, dar şi magazinele de suvenirurui.

De mai bine de două săptămâni restaurantul este închis, dar şi două dintre chioşcuri, pentru că nu mai este nimeni care să cumpere suveniruri. 

Vezi și

Cristiana Pavel – ghid: În anii din urmă, două treimi, aproximativ două treimi erau turişti străini, restul români. E drept că în lunile Iulie, mai ales August, numărul românilor care ne-au trecut pragul a fost mai mare poate decât de obicei.

Anul acesta Castelul Bran a avut în jur de 300.000 de vizitatori, faţă de anii trecuți când numărul lor depășea un milion. Anual, se făceau vânzări de 7 milioane de lei, iar profitul castelului se apropia de 4 milioane.

Sorin Secli Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Probleme la Castelul Bran din cauza pandemiei de COVID-19