Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Regele romilor, săltat de mascați. Dan Stănescu s-a trezit cu jandarmii la porţile Palatului de Aramă

Unde-i lege, nu-i tocmeală! Nici măcar dacă e vorba despre un rege cu palat. Aşa se face că regele romilor s-a trezit cu mascaţii la porţile Palatului de Aramă, din Costeşti. Acesta este suspectat că ar fi profitat de o ordonanță dată pe perioada pandemiei şi.... s-ar fi apucat de angajări fictive, pentru a lua bani necuveniţi de la stat. 

de Redactia Observator

la 26.03.2021 , 09:00

Când de-abia se crăpase de ziuă, "Regele internaţional al romilor" s-a trezit cu mascaţii la uşa palatului. A fost luat pe sus şi dus la audieri.

Ce s-a întâmplat, de ce v-au luat poliţiştii? Este adevărat că aţi făcut un fals?

De altfel, au fost descinderi în 4 judeţe din ţară: Argeş, Olt, Gorj şi Vâlcea. În total, 38 de percheziţii într-un dosar de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Zeci de persoane au fost duse la audieri. 

Vezi și

Nu mă filmaţi pe mine, că nu ştiu...

Că zice că lua bani... nişte ajutoare, fără să aibă oameni angajaţi...

Nu ştiu nimic...

Mădălina Epure, Poliţia Argeş: Administratorii a trei firme din Argeş, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei, ar fi recrutat 68 de persoane cărora le-ar fi întocmit contracte individuale de muncă fictive, acestea neprestând activităţi, cu scopul de a obţine subvenţii pe care le-au folosit în interes propriu.

Regele romilor, reţinut pentru 24 de ore

Dan Stănescu, regele romilor, este suspectat că ar fi coordonat toată afacerea ilegală, ajutat de fiu, noră şi de contabilă. 

Cristina Cotescu, jurist AJOFM Argeş: Ca orice alt angajator, şi-au depus conform procedurii documentele la AJOFM, online în majoritatea cazurilor. Convenţia se încheie între AJOFM şi angajator.

Iar la cei care figurau în acte ca angajaţi ajungeau foarte puţini bani. La unii chiar deloc, spun anchetatorii. 

Cristina Cotescu, jurist AJOFM Argeş: Se fac controale, se fac controale… Nu ştiu dacă la firmele la care vă referiţi a fost efectuat până la această dată vreun control.

Prin aceste angajări fictive, suspecţii ar fi prejudiciat statul cu 400 de mii de lei. Regele romilor şi alţi doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Regele romilor, săltat de mascați. Dan Stănescu s-a trezit cu jandarmii la porţile Palatului de Aramă