Românii, nepăsători la necazul semenilor. Spiritul civic ne lipseşte cu desăvârşire, o arată un experiment Observator
Prea puţini dintre noi intervin în cazul în care unul dintre semeni are o problemă. Mulţi întorc privirea, ignoră problema şi speră că ei nu vor ajunge într-o situaţie asemănătoare.
Ne lipseşte spiritul civic în situaţii de urgenţă. O spune un studiu al poliţiştilor, a demonstrat-o şi un experiment social făcut de reporterii Observator. Sunt prea puţini cei care intervin în cazul în care unul dintre semeni are o problemă. Mulţi întorc privirea, ignoră problema şi speră că ei nu vor ajunge într-o situaţie asemănătoare.
Piaţa Victoriei, Bucureşti. Pe lângă reporterul Observator, întins pe asfalt, trec nouă oameni. La un moment dat, câteva femei se opresc să vadă dacă s-a întâmplat ceva.
Reporterul a repetat experimentul în zona Universitate. Şi acolo, martorii şi-au văzut liniştiţi de drum. Un tânăr trece în viteză cu trotineta. În spatele lui, un bărbat se mulţumeşte doar să întoarcă privirea spre cel aflat la pâmânt, fără vreo intenţie să îl ajute. Într-un final, intervine cineva.
Scenariul este acelaşi în orice colţ de oraş.
Ne lipseşte cu desăvârşire spiritul civic, spune un studiu realizat de Poliţie. Doar 1 din 5 oameni este dispus să sară în ajutor, atunci când situaţia o impune.
Un aspect al studiului pe care experimentul făcut de reporterul Observator l-a demonstrat astăzi este că cei mai mulţi intervin într-o situaţie de urgenţă, abia când un martor actionează primul. Daca nu ar fi această persoană, victima ar astepta si mai mult.
Într-o situaţie reală, se pierd minute preţioase. Georgiana Vlangă ştie asta cel mai bine. Georgiana şi colegii ei de la Facultatea de Medicină au vrut să le arate oamenilor ce înseamnă cu adevărat spiritul civic.
Cu sprijinul Poliţiei Rutiere, au simulat producerea unui accident rutier. Până la sosirea ambulanţei, voluntarii sunt cei acordă primul ajutor.
Atunci când asistă la o infracțiune, doar un sfert din populaţie sesizează Poliția și doar 10% sunt dispuși să se constituie ca martori, mai arată studiul autorităţilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰