SPECIAL! Femeile rele între ele au un scop
Dacă aţi face un sondaj pe stradă, probabil aţi ajunge la concluzia cercetătorilor britanici: femeile au tendinţa de a fi foarte critice una cu cealaltă, dacă nu chiar rele de-a binelea
Dacă aţi face un sondaj pe stradă, probabil aţi ajunge la concluzia cercetătorilor britanici: femeile au tendinţa de a fi foarte critice una cu cealaltă, dacă nu chiar rele de-a binelea
Răutatea este un indicator de slăbiciune psihică. În momentul în care nu reuşim să ne gestionăm micile răutăţi şi împărţim răutăţi în stânga şi în dreapta, pe absolut orice persoană care ne întâlnim sau orice situaţie din viaţa noastră, asta este clar că avem o problemă cu gestionarea frustrării.
Cercetătorii britanici au o altă explicaţie. Agresivitatea - chiar şi mascată - pe care o dovedesc femeile între ele este - de fapt - modalitatea lor de a evolua în viaţă.
Savanţii din Marea Britanie au mai descoperit ceva. Atunci când vor să facă rău, femeile nu se dau în lături de la nimic.
Savanţii din Marea Britanie nu i-au uitat nici pe bărbaţi. Doar că, în cazul lor, există mult mai mult spirit de fair-play, ceea ce îi face să-şi gestioneze mult mai bine emoţiile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰