Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SPECIAL! Româncele încep să iubească culorile

În România, după o anumită vârstă eşti considerat ridicol dacă porţi haine vesele. Asta se întâmpla pe vremea bunicii. În ziua de azi, doamnele nu evită petele de culoare care nu doar că le şterg din anii din buletin, dar le îmbunătăţesc şi starea de spirit.

de Redactia Observator

la 17.04.2014 , 23:07

 Aşa arată multe femei, trecute de 60 de ani, din Anglia, Franţa, Germania sau Italia. Şi asta pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, doamnele sunt din ce în ce mai atente la modul în care se prezintă în societate. Se străduiesc să fie cât mai îngrijite şi se îmbracă în aşa fel încât să pară mult mai tinere.

Spre deosebire de femeile din Occident, româncele, după ce trec de o anumită vârstă, dezvoltă o teamă de culori. Se îmbracă în negru, maro, bleumarin, gri. Nu-şi mai dau o umbră de ruj, nu îşi mai fac manichiura, nu-şi mai vopsesc părul.

Doamnele de peste hotare nu ţin însă cont de vârstă, atunci când vine vorba de machiaj, tratamente şi modă. Singura femeie suficient de frumoasă încât să nu poarte machiaj a fost Elisabeth Taylor.

Vezi și

Dar şi noi ne putem lăuda cu doamnele noastre dichisite, atente la aspectul fizic. Unele şi-au crescut copiii, altele şi-au crescut deja poate şi nepoţii, dar n-au uitat să-şi facă puţin timp şi pentru ele.

Psihologii spun că felul în care ne îngrijim, dar şi modul în care ne purtăm sunt obiceiuri pe care le preluăm de mici, de la mamă şi bunică. Dar asta nu înseamnă că, dacă mamele sau bunicile noastre nu s-au machiat şi nu s-au îmbrăcat în culori vii, noi le vom călca pe urme.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » SPECIAL! Româncele încep să iubească culorile