Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Starea de alertă a fost prelungită. Noua hotărâre include şi câteva măsuri de relaxare

Astăzi este teoretic ultima zi din starea de alertă. Practic, chiar la această oră are loc şedinţa de Guvern în urma căreia aceasta va fi prelungită.

de Redactia Observator

la 14.09.2020 , 14:06

  • Reguli noi vor fi şi în ceea ce priveşte alegerile locale de la sfârşitul lunii.
  • Vor avea voie în interiorul secţiei de votare cel mult 5 alegători în acelaşi timp.

Premierul a precizat totuşi că noua hotărâre va include şi câteva măsuri de relaxare. Şi vă dăm câteva exemple. Vor fi permise adunări mai mari de persoane în anumite condiţii, evident masca va fi obilgatorie.

Reguli noi vor fi şi în ceea ce priveşte alegerile locale de la sfârşitul lunii. Vor avea voie în interiorul secţiei de votare cel mult 5 alegători în acelaşi timp, iar toată lumea va purta obligatoriu măşti.

Am vrea să menţionăm pe scurt ce se întâmplă însă în Israel, pentru că din păcate, situaţia este gravă acolo.

Vezi și

Ţara impune, din nou, carantină la nivel naţional. Israelul devine astfel prima ţară din lume care apelează pentru a doua oară la starea de urgenţă, după ce s-a confruntat cu o creştere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus. Restricţiile vor fi în vigoare pentru trei săptămâni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri sociale » Starea de alertă a fost prelungită. Noua hotărâre include şi câteva măsuri de relaxare