Subiecte istorie Bac 2018. Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie
Subiectele la istorie la Bac 2018 sunt date elevilor de profil umanist care susţin examenul scris din 27 iunie. Este vorba de proba scrisă obligatorie a profilului, care e susţinută de cei peste 136 de mii de candidaţi la Bacalaureat.
Subiectele la istorie la Bac 2018 sunt date elevilor de profil umanist care susţin examenul scris din 27 iunie. Este vorba de proba scrisă obligatorie a profilului, care e susţinută de cei peste 136 de mii de candidaţi la Bacalaureat.
(Actualizare): Observator publică subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidaţii care au optat pentru istorie la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2018.
Absolvenții clasei a XII-a au avut de rezolvat trei subiecte:
- la primul subiect, candidații au primit un text despre constituirea României Mari în baza căruia au trebuit să rezolve mai multe cerinţe.
- al doilea subiect - absolvenții au avut de rezolvat mai multe cerinţe referitoare la domnia lui Ștefan cel Mare (Evul mediu românesc)
- al treilea subiect - elevii au avut de comentat un regim totalitarist înlăturat în România în perioada postbelică.
- De asemenea, elevii au avut de rezolvat cerinţe legate de perioada paşoptistă şi Tratatul de la Paris.
(Actualizare): Proba scrisă la istorie a început în cursul dimineții, în paralel cu cea la matematică. Elevii au avut acces în săli începând cu ora 07.30.
Conform regulilor, subiectele la istorie la Bac 2018 sunt date candidaţilor după ce aceştia sunt legitimaţi în sala de examen. Zeci de mii de elevi sunt aşteptaţi să susţină la această materie proba obligatorie a profilului, în prima sesiune.
Subiecte istorie Bac 2018: modele pentru proba scrisă
Pentru candidaţi, Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţie un model de subiecte la istorie pentru Bacalaureat 2018.
Modelul de subiecte la istorie este disponibil încă din noiembrie anul trecut, pentru ca elevii să aibă timp să se pregătească. A fost valabil şi pentru simularea examenului de Bacalaureat 2018, din luna martie.
Potrivit oficialilor de la Educaţie, proba scrisă la istorie va avea 3 subiecte, notate fiecare cu 30 de puncte şi care cumulează astfel 90 de puncte. Restul de 10 puncte sunt din oficiu.
Pentru rezolvarea lucrării, timpul de lucru acordat este de 3 ore.
Iată, în continuare, modelul de subiecte la Bacalaureat 2018:
Subiecte la Istorie la examenul de Bacalaureat 2018, sesiunea specială
Pe baza modelului publicat în noiembrie 2017, au fost întocmite şi subiectele la istorie la examenul de Bacalaureat din acest an, sesiunea specială.
Cine poate da proba scrisă la istorie la Bac 2018
Pentru miercuri, 27 iunie, elevii clasei a XII-a au avut de ales în funcție de profil, pentru proba obligatorie, între următoarele discipline: matematică și istorie.
Au putut alege istorie la Bac 2018 elevii care au studiat la:
- profilul umanist, filiera teoretică, toate specializările;
- profil artistic, filiera vocaţională - toate specializările;
- profilul sportiv, toate specializările;
- profilul pedagogic, specializările: bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar;
- profilul teologic, toate specializările.
Când pot fi cunoscute subiectele la istorie la Bac 2018
Aşa cum e de aşteptat, subiectele la istorie la Bac 2018 pot ajunge la cunoştinţa publicului abia după ce a avut loc proba scrisă. După ce elevii au terminat examenul, opinia publică poate afla şi ce a conţinut lucrarea. Poate fi publicat atunci inclusiv baremul la istorie.
Când sunt anunţate notele la istorie de la Bacalaureat 2018
După proba obligatorie a profilului, candidaţii la Bacalaureat mai au de susţinut încă o probă, cea la alegere, pe 28 iunie. Apoi urmează o perioadă de 5 zile, în care lucrările sunt corectate de comisiile de examinare.
Notele la istorie vor fi aflate în ziua în care sunt anunţate primele rezultate ale acestei prime sesiuni de la Bac 2018. Elevii care vor fi nemulţumiţi de notă, pot face contestaţie pentru a obţine mărirea. Ei vor afla astfel nota finală pe 9 iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰