Video Ce pachete au pregătit hotelierii de pe litoral pentru minivacanţa de Paște
Deşi momentan nu ştim dacă şi cum vom avea voie să petrecem Sărbătorile Pascale anul acesta, managerii hotelurilor de la mare sunt optimişti. Şi nu au de gând să lase pregătirile pe ultima sută de metri.
- Deja sunt gata pachetele pentru prima minivacanţă din 2021
- Ofertele sunt pentru toate gusturile şi buzunarele
Nu mai e mult până la prima mini-vacanţă din 2021. Iar anul acesta, motivele de sărbătoare se suprapun: Paştele şi 1 mai pică în acelaşi weekend. Iar ofertele sunt multe, după buget.
Corina Martin, proprietar agenţie de turism: De la 300 de RON de persoană un pachet de trei nopţi, inclusiv masa pascală, până la 900-1000 de ron un pachet de trei nopţi.
Pentru cei pretenţioşi, există apartamente de lux, cu jacuzzi şi terasă.
Sorin Petcu, reprezentant hotel 4 stele: Două nopţi de cazare, mic dejun inclus, pentru două persoane, costă 1.345 de lei.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Cele mai căutate staţiuni sunt în continuare Mamaia Nord, Vama Veche şi Năvodari. Cine se pregăteşte de vacanţă din timp, se poate bucura de discounturi generoase. În staţiunea Mamaia, la un hotel de 4 stele, pachetul pentru 3 nopţi pentru o persoană este 780 de lei, iar dacă plătiţi până pe 25 martie există o reducere de 10 la sută. Tentaţiile nu se opresc aici.
Sorin Petcu, reprezentant hotel 4 stele: Ca surpriză, pe data de 1 avem cină barbeque, pentru că sărbătorim 1 mai, iar pe 2 prânzul tradiţional de paşti cu miel, cu ciorbă de miel, iar în noaptea de Înviere dacă se poate ne aşteptăm oaspeţii cu ouă roşii, drob şi le spunem "Hristos a înviat".
Pandemia umbrește optimismul celor din HORECA
Doar că optimismul pregătirilor e temperat de rata de infectare în creştere la malul mării. În nici două săptămâni, s-a dublat de la 2,38 cazuri la mia de locuitori la 4,09. Constanţa a intrat în scenariul roşu. Restaurantele şi cafenelele sunt închise la interior. Timp de 14 zile, se va lucra doar în sistem delivery şi take away.
Silviu Coșa, prefect Constanţa: Gradul de ocupare de 50 la sută sau faptul că pentru 14 zile restaurantele sunt închise e un preţ pe care trebuie să îl plătim ca să nu compromitem sezonul estival.
Industria HORECA se teme că şi acest sezon estival va fi compromis dacă restricţiile continuă.
Corina Martin, proprietar agenţie de turism: Noi am vrea să ştim că avem o dată clară şi fermă şi că ne asumăm toate măsurile şi noi şi autorităţile locale pentru a avea un sezon deschis.
Până atunci, turiştii vor putea să se bucure de un prânz la malul marii doar la terasele deschise. Şi doar dacă vremea va ţine cu ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰