Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sute de mii de români sărbătoresc astăzi Floriile

În toată ţara, bisericile catolice au fost pline de enoriaşi. La Sibiu, de la slujba religioasă nu a lipsit nici preşedintele Klaus Iohannis. Deşi nu este catolic, Iohannis a însoţit-o însă, pe prima doamnă a ţării. Iar la Harghita, creştinii catolici au interpretat scene religioase chiar la intrarea în lăcaşele de cult.

de Redactia Observator

la 29.03.2015 , 19:54

În toată ţara, bisericile catolice au fost pline de enoriaşi. La Sibiu, de la slujba religioasă nu a lipsit nici preşedintele Klaus Iohannis. Deşi nu este catolic, Iohannis a însoţit-o însă, pe prima doamnă a ţării. Iar la Harghita, creştinii catolici au interpretat scene religioase chiar la intrarea în lăcaşele de cult. 

Costumat, călare pe un măgăruş şi însoţit de copii dar şi zeci de credincioşi romano-catolici, un bărbat a marcat astăzi, simbolic, intrarea lui Iisus Christos în Cetatea Sfântă. Aşa a început procesiunea de Florii la Harghita, în faţa Catedralei Franciscane din Şumuleu Ciuc.

Oamenii se pregătesc de Săptămâna Mare. Vin cu flori, cu crengi înverzite.

Vezi și

Cu ramuri înmugurite în mână, aşa cum cere tradiţia, a ieşit astăzi, de la slujba de Florii şi prima doamnă a ţării. Bineînţeles, nu a mers singură, ci însoţită de Klaus Iohannis. Discreţi, la ieşirea din biserică, cei doi s-au urcat direct într-o maşină neagră care-i aştepta în apropierea lăcaşului de cult. De foarte multe ori, duminica sau când sunt sărbători e prezent împreună cu soţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Sute de mii de români sărbătoresc astăzi Floriile