Observator » Ştiri sociale » Turiști blocați în munții Bucegi, salvați la timp. Oamenii s-au împotmolit pe un traseu peiculos spre Vârful Omu

Turiști blocați în munții Bucegi, salvați la timp. Oamenii s-au împotmolit pe un traseu peiculos spre Vârful Omu

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.01.2018, 08:39 | Modificat la 06.01.2018, 14:35

Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au sunat la 112 după ce au rămas blocaţi pe un traseu periculos spre Vârful Omu.

A fost alertă în Bucegi, la peste 2.300 de metri altitudine! Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au sunat la 112 după ce au rămas blocaţi pe un traseu periculos spre Vârful Omu. Trei salvamontişti au plecat după ei şi au reuşit să-i salveze după câteva ore. I-au adus la refugiul Babele în stare bună.

A fost o intervenţie dificilă, din cauza vizibilităţii reduse şi stratului mare de zăpadă viscolită. Culmea, cei doi turişti din Botoşani au plecat pe propria răspundere către locul unde erau cazaţi.