Video Turiștii de la munte se bucură de cel mai lung sezon de schi din ultimii nouă ani
Primăvara cu ninsori din belşug în zonele montane prelungeşte anul acesta sezonul de schi. Inclusiv Paştele, turiştii l-ar putea petrece tot pe pârtii, în măsura în care pandemia va permite asta. Până atunci însă, cei care nu sunt cazaţi în staţiuni sunt nevoiţi să plece mai repede spre case din cauza noilor restricţii impuse la nivel naţional.
- În acest weekend, la Rânca s-a schiat în condiţii excelente mai ales că pârtiile au fost mai libere, iar stratul de omăt ajunge chiar şi la trei metri.
De peisajul de iarnă autentică de la Rânca s-au bucurat sute de turişti şi weekendul acesta. Întreaga zi, cele şase pârtii din staţiune au fost pline, chiar dacă nu ca în vârf de sezon.
Fetiță pe schiuri: ”E foarte frumos, îmi place tare şi abia am învăţat să schiez şi acum m-am îndrăgostit”.
La Rânca, stratul de zăpadă are chiar și 3 metri
În acest weekend, s-a schiat în condiţii excelente mai ales că pârtiile au fost mai libere, iar stratul de omăt ajunge chiar şi la trei metri.
Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România: ”Beneficiem de foarte multă zăpadă, merg toate pârtiile din Rânca, instalaţiile de transport pe cablu şi atunci lumea s-a împrăştiat pe ele şi ăsta e un lucru foarte bun”.
Condiţiile au fost excelente şi pentru cei mai puţin iniţiaţi în tainele sporturilor de iarnă.
Vreme perfectă pentru schiorii mai puțin experimentați
Fără pârtii supraaglomerate şi cu zăpadă mai moale, turiştii începători au prins curaj să se avânte pe schiuri sau pe placă. Alţii, mai experimentaţi, au trecut în schimb la următorul nivel şi au exersat dansul în doi pe o singură placă.
Chiar dacă temperaturile cresc de la zi la zi, turiştii ar putea să facă anul acesta şi Paştele tot pe schiuri.
Turist: ”Stratul de zăpadă în Rânca cred că e cel mai mare din România la ora actuală şi să sperăm că cel puţin două, trei săptămâni, sezonul de schi va mai ţine”
Din aprilie, preţurile în stațiuni scad cu până la 30%
Sezonul de iarnă prelungit la munte compensează timpul mai scăzut pe care de turiştii îl pot petrece de astăzi pe pârtii. Din cauza noilor măsuri impuse la nivel naţional, în masivul Şureanu, oamenii care nu sunt cazaţi în staţiune au fost nevoiţi să plece spre case mai devreme.
Turist: ”Plecam la închidere, la ora 5, acum la ora 3 trebuie să plecăm, nu mai ajungem altfel”.
În doar câteva zile, turiştii vor avea un motiv în plus ca să-şi petreacă vacanţele sau weekendurile de primăvară la munte. Din aprilie, preţurile scad cu până la 30%
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰