Un bărbat de 69 de ani a murit înecat la un concurs de mâncat biscuiţi
Bărbatul era nevăzător şi nu a dat niciun semn că nu mai poate respira. S-a prăbuşit pe un scaun şi a murit înainte ca ambulanţa să ajungă la el.
Bărbatul era nevăzător şi nu a dat niciun semn că nu mai poate respira. S-a prăbuşit pe un scaun şi a murit înainte ca ambulanţa să ajungă la el.
Mai grav este că, reprezentanţii asociaţiei nu s-au gândit nicio clipă că la un asemenea concurs e nevoie de prezenţa unui echipaj medical. Este al treilea caz de deces în numai câteva luni, la concursuri în care oamenii îşi riscă viaţa pentru premiul acordat celui mai rapid mâncăcios.
Aşa a început şi astăzi concursul organizat de o asociaţie de nevăzători din Bacău. Numai că, în loc de măsline, concurenţii au avut pe mese biscuiţi. Pentru unul dintre finalişti a fost proba fatală.
Cum în preajmă nu era nicio echipă medicală, omul n-a avut nici şansă să fie salvat. Când au ajuns medicii, bărbatul murise. Înecat. Au stabilit legiştii.
Reprezentanţii asociaţiei din Bacău nici nu s-au gândit că la un asemenea concurs e necesară prezenţa unui echipaj medical. Aşa au gândit, probabil, şi organizatorii concursului de anul trecut de la Pleşcoi. Atunci un bărbat a murit înecat cu o bucată de carne, la vestitul festival al cârnaţilor.
Bărbatul căştigase concursul, dar n-a mai apucat să scoată o vorbă. Un caz tras parcă la indigo s-a petecut în urmă cu numai o lună la Ilfov. Un concurent de 51 de ani a murit în timpul unei întreceri de mâncat clătite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰