Antena Meniu Search
x

Un individ din Argeş venit la furat a încercat să violeze un copil de doar 11 ani. Care este deznodământul acestei situaţii dramatice

Un tânăr care a vrut să o lase pe o bătrână fără banii din casă ar fi încercat să îi violeze nepotul, în vârstă de 11 ani. Individul, beat de altfel, a intrat în casa pensionarei, a început să-i cotrobăie prin locuinţă apoi s-a dus în camera unde dormea puştiul şi s-a urcat în patul lui. Copilul a ţipat, iar bunica lui s-a trezit

Vezi și

Un tânăr care a vrut să o lase pe o bătrână fără banii din casă ar fi încercat să îi violeze nepotul, în vârstă de 11 ani. Individul, beat de altfel, a intrat în casa pensionarei, a început să-i cotrobăie prin locuinţă apoi s-a dus în camera unde dormea puştiul şi s-a urcat în patul lui. Copilul a ţipat, iar bunica lui s-a trezit.

Bunica băiatului s-a dus ţintă în camera lui. Dar tânărul care intrase peste puşti în pat a reuşit cumva să se strecoare şi să fugă din încăpere. Bătrâna a sunat la 112, iar poliţiştii au plecat după el. Culmea e că bărbatul care le intrase în casă este vecin cu familia, aşa că bătrâna a ştiut să-i îndrume pe poliţişti spre cine trebuie. Individul de 25 de ani a fost prins la scurt timp după ce a fugit.

Era beat când a intrat în casă cu gând să fure, şi, aparent, şi cu gândul să-l abuzeze pe băiatul în vârstă de 11 ani. Copilul dormea în camera lui, iar în altă cameră, era şi sora lui, în vârstă de 18 ani. Şi ea s-a trezit, odată cu bunica lor, când l-a auzit pe băiat ţipând. Bunica lor îi creşte pe copii singură, pentru că părinţii lor sunt plecaţi în străinătate la muncă. Individul care a intrat peste ei a fost arestat deja.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri sociale » Un individ din Argeş venit la furat a încercat să violeze un copil de doar 11 ani. Care este deznodământul acestei situaţii dramatice