Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veste REA! Meteorologii anunţă PLOI TORENŢIALE în toată ŢARA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme severă pentru intervalul 22 iulie, ora 04.00 - 23 iulie, ora 22.00

de Redactia Observator

la 22.07.2014 , 12:17

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme severă pentru intervalul 22 iulie, ora 04.00 - 23 iulie, ora 22.00

Începând de mâine dimineață și până în seară zilei de miercuri, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferica accentuată. La început ploile și vântul își vor face simțită prezența în Banat și Crișana, apoi în Oltenia, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și în vestul Munteniei.

În intervalul menționat se vor înregistra averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului a€“ care pot luă aspect de vijelie a€“ și căderi de grindină. Cantitățile de apa vor depăși local 20 l/mp și izolat 30, 40 l/mp.

Articolul continuă după reclamă

Instabilitatea atmosferica se va manifestă și în partea de sud-est a teritoriului, în special spre sfârșitul intervalului, dar pe arii mai restrânse.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Veste REA! Meteorologii anunţă PLOI TORENŢIALE în toată ŢARA