Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vijelia violentă care a lovit România a fost de cinci ori mai slabă decât uraganul Irma, însă pagubele sunt uriaşe

Vijelia violentă care a lovit România a fost de cinci ori mai slabă decât uraganul Irma, însă pagubele pe care le-a provocat sunt uriaşe.Cu preţul propriei vieţi, un bunic şi-a salvat nepotul de cinci ani. L-a împins din calea unui copac doborât de vânt. Arborele a căzut peste bărbat şi l-a ucis pe loc. În Bistriţa, furtuna s-a iscat din senin, iar oamenii prinşi pe străzi n-au avut timp să se adăpostească. Nimeni nu i-a avertizat că sunt în pericol.

de Redactia Observator

la 18.09.2017 , 20:39

La câţiva zeci de kilometri, un alt bărbat a fost ucis de crengile unui arbore sub care şi-a căutat adăpost. 

Rafalele de peste o sută de kilometri pe oră au secerat oameni complet nevinovaţi. În staţiunea Buziaş, din Timiş, a pierit o familie întreagă. Un bărbat şi două femei se plimbau în parcul din oraş când a început furtuna. 

Vezi și

După ce a măturat Timişul, furtuna a urcat spre Cluj. Grinzile de pe case au fost smulse cu o forţă incredibilă. Şi spitalul din Huedin a rămas fără acoperiş.  

Pe acelaşi subiect

În Arad, vijelia a lăsat blocuri întregi şi fără acoperişuri, şi fără izolaţie. 

În staţiunea Moneasa furtuna a pus la pământ păduri întregi. O femeie aflată în vacanţă a fost ucisă de un brad, chiar în faţa hotelului. 

Unul după altul, 15 judeţe au fost lovite de furtuni despre care oamenii spun că au avut o putere neobişnuită. 42 de şcoli din Timiş, Arad, Bihor şi Cluj au fost închise. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Vijelia violentă care a lovit România a fost de cinci ori mai slabă decât uraganul Irma, însă pagubele sunt uriaşe