Vor fi afişate LISTELE cu copiii înmatriculaţi, dar şi numărul locurilor rămase libere
Listele vor fi afișate, vineri și sâmbătă, atât în unitățile de învățământ cât și pe site-urile acestora și ale inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației
Listele vor fi afișate, vineri și sâmbătă, atât în unitățile de învățământ cât și pe site-urile acestora și ale inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
A doua etapă de înscriere se va desfășura în perioada 24 martie — 3 aprilie, iar pe 10 aprilie se vor afișa rezultatele finale. Între 13 — 17 aprilie, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
Un număr de 170.837 de cereri au fost introduse în sistem, după prima etapă dedicată înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, a precizat marți ministerul de resort.
"În prima etapă stabilită de Ministerul Educației și Cercetării Științifice pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2015-2016 (23 februarie — 13 martie) au fost completate și validate, la nivel național, 170.837 de cereri. Dintre acestea, 137.177 (80,3%) de cereri vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită înainte de data de 1 septembrie 2015, iar 33.660 (19,7%) de cereri, copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită începând cu data de 1 septembrie 2015", informa un comunicat de presă al Ministerului Educației.
Cele 170.837 de cereri reprezintă 94,8% din totalul copiilor înscriși anul trecut în clasa pregătitoare (180.255). În prima etapă din 2014, au fost depuse 172.664 de cereri de înscriere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰