Observator » Sport » Craiova, surclasată de AEK Atena pe teren propriu. Şanse minime de calificare în play-off-ul Europa League

Craiova, surclasată de AEK Atena pe teren propriu. Şanse minime de calificare în play-off-ul Europa League

Oltenii au şanse minime de a ajunge în play-off-ul Europa League Universitatea a fost depăşită clar de AEK Atena - Facebook Universitatea Craiova
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.08.2019, 21:12 | Modificat la 08.08.2019, 21:17

Universitatea Craiova mai are şanse minime de a ajunge în play-off-ul Europa League după ce, joi seara, a cedat, cu 0-2, în duelul cu AEK Atena de pe teren propriu, din prima manşă a turului III preliminar.

Universitatea Craiova mai are şanse minime de a ajunge în play-off-ul Europa League după ce, joi seara, a cedat, cu 0-2, în duelul cu AEK Atena de pe teren propriu, din prima manşă a turului III preliminar.

Susţinuţi din tribune de un număr mare de copii, pentru că au avut stadionul suspendat pentru această partidă, oltenii s-au ridicat rareori la nivelul adversarului şi au fost puşi la respect mai ales în repriza a doua, când golurile lui Mantalos şi Livaja au făcut diferenţa.

Mantalos a deschis scorul în minutul 60, după o fază în care grecii au reuşit o intercepţie decisivă la centrul terenului.

Articolul continuă după reclamă

Livaja a mărit avantajul oaspeţilor în minutul 85, când l-a executat pe Pigliacelli cu o execuţie în forţă.

La 0-2 după prima manşă, Universitatea Craiova trebuie să meargă la Atena, joia viitoare, pentru a încerca imposibilul, mai ales că AEK mizează pe o atmosferă incendiară creată de propria galerie.