Observator » Sport » Fostul internaţional belgian Jan Vertonghen l-a provocat pe legendarul Garry Kasparov la un meci de şah 

Fostul internaţional belgian Jan Vertonghen l-a provocat pe legendarul Garry Kasparov la un meci de şah 

Fostul internaţional belgian Jan Vertonghen joacă şah împotriva lui Garry Kasparov, pe 21 octombrie Fostul internaţional belgian Jan Vertonghen joacă şah împotriva lui Garry Kasparov, pe 21 octombrie - Profimedia
| Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.10.2026, 14:58 | Modificat la 15.10.2026, 15:01

Retras din activitatea de fotbalist anul trecut, fostul internaţional belgian Jan Vertonghen s-a apucat intens de şah şi chiar a prins curaj, acesta provocându-l la un meci pe nimeni altul decât legendarul Garry Kasparov.

Partida va avea loc pe 21 octombrie, la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Anvers, şi va fi transmisă în direct de canalul Proximus Showcase.

Disputa face parte dintr-un program pus la cale pentru a face şahul cât mai accesibil tinerilor belgieni şi nu numai.

Vertonghen nu este singurul adversar pe care Kasparov îl va înfrunta la evenimentul din 21 octombrie. Acesta va susţine partida împotriva mai multor adversari deodată, urmând să înfrunte atât tineri şahişti din Belgia, cât şi figuri importante din lumea afacerilor şi a politicii belgiene.

Articolul continuă după reclamă