Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gică Hagi refuză postul de selecţioner: "Cu siguranţă, una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră"

Gheorghe Hagi a anunţat, luni, într-un comunicat, că nu poate accepta oferta FRF de a fi selecţionerul echipei naţionale de fotbal, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 29.07.2024 , 16:29

Gică Hagi refuză postul de selecţioner: "Cu siguranţă, una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră" - Profimedia

”Regele” fotbalului românesc spune că această decizie a fost una dintre cele mai dificile din cariera sa.

  • ”Dragi suporteri români, în urma discuţiilor din ultima perioadă, cu privire la dorinţa Federaţiei Române de Fotbal de a fi noul selecţioner al României, doresc să precizez următoarele:
  • Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiţii ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanţa în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
  • Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federaţiei Române de Fotbal de a fi selecţionerul echipei naţionale.
  • A fost cu siguranţă una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naţionala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
  • Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România !”, se arată în comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Farul Constanţa.

Echipa naţională nu mai are selecţioner, după ce contractul lui Edward Iordănescu a expirat şi acesta a refuzat prelungirea acordului.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Gică Hagi refuză postul de selecţioner: "Cu siguranţă, una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră"