Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jordan Chiles vrea înapoi medalia câștigată de Ana Maria Bărbosu și cere analiza probelor video

Gimnasta americană Jordan Chiles a declarat că probele video ale finalei exerciţiului la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris dovedesc că a respectat regulile şi a precizat că acestea ar trebui luate în considerare de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Chiles a fost nevoită să renunţe la medalie atunci când, luna trecută, TAS a dat câştig de cauză apelului româncei Ana Maria Bărbosu, care a primit ulterior medalia de bronz, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 25.09.2024 , 09:12

Jordan Chiles Jordan Chiles vrea înapoi medalia câștigată de Ana Maria Bărbosu și cere analiza probelor video - Profimedia Images

Barbosu şi echipa sa au făcut apel la TAS pentru că o contestaţie depusă de echipa SUA cu privire la rezultatele exerciţiului la sol a fost înregistrată cu patru secunde după termenul de un minut permis de Federaţia Internaţională de Gimnastică.

În ziua finalei de la sol, Chiles a urcat de pe locul cinci pe trei, punctajul ei fiind majorat de la 13,666 la 13,766, după ce unul dintre antrenorii ei a depus o contestaţie.

Succesul apelului României a însemnat că punctajul lui Chiles a fost redus şi sportiva a coborât pe locul cinci. Brazilianca Rebeca Andrade a cucerit aurul, în timp ce favorita de dinaintea competiţiei, Simone Biles, a obţinut argintul.

Articolul continuă după reclamă

Jordan Chiles a făcut apel la decizia TAS

Pe acelaşi subiect

Săptămâna trecută, Chiles a făcut apel la decizia TAS la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia, iar marţi avocaţii ei au declarat că TAS ar trebui să fie obligat să ia în considerare probele video, care au fost înregistrate ca parte a unui documentar Netflix despre Biles.

Avocaţii lui Chiles spun că TAS ar trebui să fie obligat să redeschidă procedura pentru a lua în considerare probele audio şi video, pe care instanţa nu le-a luat în considerare anterior.

"Credem că TAS trebuie să ia în considerare înregistrarea audio şi video completă care arată că Jordan a respectat fără îndoială toate regulile la sol şi în contestaţia ei. A nu face acest lucru ar fi fundamental incorect şi nedrept. Jordan este recunoscătoare pentru valul de sprijin pe care l-a primit în efortul său de a ajunge la un deznodământ corect", a declarat Maurice Suh, partener al firmei de avocatură Gibson Dunn şi avocat al lui Chiles, potrivit News.ro.

O decizie din partea instanţei elveţiene este aşteptată în următoarele patru până la şase luni, a declarat o sursă pentru Reuters.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați fost păcălit să plătiți aceeași sumă pentru un produs cu un gramaj mai mic?
Observator » Sport » Jordan Chiles vrea înapoi medalia câștigată de Ana Maria Bărbosu și cere analiza probelor video