Lista completă a echipelor din grupele Champions League 2022-2023. Tragerea la sorţi are loc joi, 25 august
Calendarul ediţiei 2022-2023 a UEFA Champions League este complet. Miercuri, 24 august, s-au stabilit şi ultimele trei echipe care vor participa în grupele UEFA Champions League din acest sezon.
Rangers, echipa lui Ianis Hagi, FC Copenhaga şi Dinamo Zagreb sunt ultimele trei echipe care s-au calificat în grupele UEFA Champions League, sezonul 2022-2023. Dinamo Kiev, echipa pregătită de Mircea Lucescu, a fost eliminată de Benfica şi a ratat calificarea în ultimul moment. Toate cele 32 de echipe participante au fost împărţite în 4 grupe valorice. În prima urnă au fost plasate câştigătoarele UEFA Champions League şi UEFA Europa League din sezonul trecut, precum şi campioanele din primele şase campionate din Europa.
Urnele 2, 3 şi 4 au fost completate cu restul echipelor calificate în funcţie de coeficientul acestora, dar şi în funcţie de numărul de echipe pe care fiecare în parte are voie să-l trimită în UEFA Champions League. Tragerea la sorţi pentru stabilirea propriu-zisă a grupelor va avea loc joi, 25 august, cu începere de la ora 19:00.
Urnele valorice pentru UEFA Champions League 2022-2023:
- Urna 1: Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen, PSG, AC Milan, FC Porto, Ajax, Eintracht Frankfurt
- Urna 2: FC Barcelona, Liverpool, Atletico Madrid, Chelsea, Tottenham, Juventus, Sevilla,
- RB Leipzig
- Urna 3: Borussia Dortmund, Inter, Napoli, Bayer Leverkusen, RB Salzburg, Șahtior Donetsk,
- Benfica, Sporting
- Urna 4: Marseille, Club Brugge, Celtic, Viktoria Plzen, Maccabi Haifa, Dinamo Zagreb, Rangers, FC Copenhaga
Grupele UEFA Champions League 2022/2023 - program:
- Etapa 1: 6-7 septembrie 2022
- Etapa 2: 13-14 septembrie 2022
- Etapa 3: 4-5 octombrie 2022
- Etapa 4: 11-12 octombrie 2022
- Etapa 5: 25-26 octombrie 2022
- Etapa 6: 1-2 noiembrie 2022
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰