Sorana Cîrstea, eliminare prematură de la Toronto
România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal al turneului feminin de tenis de la Toronto (Canada), competiţie dotată cu premii totale în valoare de peste 7,4 milioane de dolari, după ce Sorana Cîrstea a fost eliminată încă din turul II al competiţiei.
Sorana, cap de serie numărul 14 şi ocupanta locului 17 mondial, era considerată mare favorită în confruntarea cu Maya Joint, din Australia, locul 75 mondial, jucătoare obligată să treacă prin calificări pentru a prinde un loc pe tabloul principal.
Şi deşi a început meciul în forţă şi a avut 3-1 în primul set, Sorana nu a reuşit să-şi impună ritmul şi, în cele din urmă, a trebuit să se recunoască învinsă în minim de seturi, 4-6, 4-6, la capătul unui duel care a durat o oră şi 34 de minute şi în care, culmea, sportiva noastră a avut 6-1 la servicii direct câştigătoare.
În urma acestui eşec, Sorana rămâne cu 28.425 de dolari şi 35 de puncte WTA. Înfrângerea s-ar putea să o coste scump pe româncă, în condiţiile în care Sorana a coborât, deja, pe locul 18 în clasamentul WTA Ranking Live, iar şapte din cele 11 jucătoare aflate în urma sa, în ierarhia respectivă, au rămas în competiţie.
