Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Starea de sănătate a lui Franz Beckenbauer s-a deteriorat. Îngrijorare pentru "Kaizerul" în vârstă de 78 de ani

Legenda fotbalului german Franz Beckenbauer, în vârstă de 78 de ani, are probleme de sănătate. El nu a mai apărut în public de ceva timp, iar fratele său Walter a asigurat, într-un trailer pentru un documentar despre Franz, că acesta "nu se simte bine", transmite News.ro.

de Redactia Observator

la 02.01.2024 , 17:00

fostul fotbalist Franz Beckenbauer Starea de sănătate a lui Franz Beckenbauer s-a deteriorat. Îngrijorare pentru "Kaizerul" în vârstă de 78 de ani - Profimedia Images

Fostul internaţional german este bolnav de ceva timp şi se pare că starea sa de sănătate s-a deteriorat.

În noul documentar "Beckenbauer", difuzat la televiziunea germană, Walter Beckenbauer vorbeşte despre starea de sănătate a fratelui său: "Dacă aş spune că este bine, aş minţi, iar mie nu-mi place să mint. Nu se simte bine".

Înainte de Cupa Mondială din 2022 din Qatar, "Der Kaiser" a declarat că nu poate fi prezent pentru că nu mai vede cu ochiul drept, la care a suferit un atac asemănător infarctului la inimă. "Am avut un aşa-zis atac de cord la un ochi. Din nefericire, nu pot vedea nimic cu ochiul drept şi trebuie să am grijă de inima mea".

Articolul continuă după reclamă

Starea de sănătate a lui Franz Beckenbauer s-a deteriorat semnificativ

Total absent din mass-media din aprilie din cauza agravării stării sale de sănătate, ziarul german "Spiegel" a tras un semnal de alarmă săptămâna trecută, susţinând că orice izbucnire emoţională ar putea pune în "pericol grav" starea clinică a Kaiserului, care a suferit o "deteriorare semnificativă", afectându-i atât judecata, cât şi memoria, fără nicio perspectivă de ameliorare.

În august, Lothar Matthaus şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea de sănătate a lui Beckenbauer. "Îi dorim tot binele din lume, să îşi recapete energia de altădată. Bineînţeles, sperăm să se facă bine. Franz a spus întotdeauna că sănătatea este cel mai important lucru în viaţă. El nu o are în acest moment".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Starea de sănătate a lui Franz Beckenbauer s-a deteriorat. Îngrijorare pentru "Kaizerul" în vârstă de 78 de ani