La mulți ani, Instagram! 10 ani de comunicare prin fotografii
O imagine face cât o mie de cuvinte, Instagram face cât zeci de miliarde de imagini. Atât a strâns, în cei zece de ani de existenţă, aplicaţia care ne-a învăţat să comunicăm prin fotografii. De la prima postare de acum fix un deceniu, până astăzi, Instagram i-a făcut pe mulţi faimoşi, pe unii milionari şi a creat o nouă meserie: cea de influencer.
- La ceas aniversar, Instagram se poate lăuda cu un miliard de utilizatori lunar
- Pentru unii, deveniți faimoși, a devenit o sursă de bani și faimă
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Pentru influencerul român al anului 2019, Instagramul este parte din viaţa sa. Cu 1 milion şi jumătate de urmăritori, Adelina Pestriţu este deja un brand. Şi-a făcut contul de Instagram acum 7 ani. De atunci, zilele în care nu e online sunt extrem de rare. Are peste 9.000 de postări şi zeci de mii de like-uri la fiecare poză. În vacanţă sau acasă, în trafic, la cină, la sală sau pe patul de spital, orice moment din viaţa ei e imortalizat pe Instagram.
Adelina Pestrițu, influencer: Vreau să îţi mulţumesc pentru că fiecare zi este specială şi am creat o relaţie atât de specială încât nu o să renunţ niciodată la ea.
Gândită drept o reţea de socializare destinată amatorilor de selfie-uri, cu instrumente care te ajută să obţii fotografia perfectă în câteva clipe, Instagram a avut succes instant. 25.000 de oameni s-au înscris în prima zi.
100.000.000 de fotografii postate la fiecare 24 de ore
Astăzi, aplicaţia se laudă cu 100.000.000 de fotografii postate pe zi şi un miliard de utilizatori lunar. Este platforma preferată a multor sportivi, cântăreţi sau actori. Iar nenumăraţi influenceri îi datorează "carierele".
Surorile Jenner - Kardashian au între 100 şi 200 de milioane de fani fiecare şi încasează şi jumătate de milion de dolari pentru o singură postare.
Kylie Jenner, influencer: Pun multă dragoste în tot ce fac, mă asigur că tot ceea ce fac este perfect şi că atinge standardele pe care eu însumi le impun pentru a folosi un produs. Când văd că fanii mei îl cumpără şi văd reacţia lor, aceea este partea care îmi place cel mai mult!
Unul dintre cele mai interesante momente din istoria Instagram a venit sub forma unui ou. Pe fundal alb. Fotografia bizară a strâns peste 54 de milioane de aprecieri.
Iar cel mai celebru selfie din istoria Instagramului este făcut la Oscaruri, în 2014.
Este, însă, o armă cu două tăişuri. Perfecţiunea prezentată pe Instagram poate avea efecte grave asupra sănătăţii mintale mai ales în rândul tinerilor.
Pandemia şi apariţia Tik-Tok au mai ştirbit din succesul Instagram. În trimestrul 3 al anului, cele mai multe descărcări după Tik-Tok le-au avut Facebook şi Zoom.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰