WhatsApp introduce o nouă funcţie. Utilizatorii nu îşi vor mai pierde contactele
WhatsApp a anunțat o nouă funcție care le permite utilizatorilor să salveze contactele direct în aplicație, ceea ce va asigura accesul la acestea, chiar și în cazul pierderii telefonului sau al conectării unui nou dispozitiv, scrie TechCrunch.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Schimbarea reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de sistemul anterior, care se baza pe agenda de contacte a telefonului.
Funcția va permite stocarea contactelor în cloud-ul WhatsApp, fiind disponibilă pe toate dispozitivele, inclusiv pe WhatsApp pentru web și Windows. Utilizatorii vor avea opțiunea de a sincroniza contactele salvate în aplicație cu telefoanele lor.
WhatsApp a dezvoltat un nou sistem de stocare criptată numit Identity Proof Linked Storage (IPLS), care generează o cheie de criptare pe dispozitivul utilizatorului atunci când se salvează un contact. Acest sistem asigură securitatea datelor, împiedicând modificările neautorizate ale contactelor.
Tehnologia va permite salvarea contactelor prin nume de utilizator
Mai mult decât atât, aplicația colaborează cu Cloudflare pentru a semna orice modificări ale proprietăților criptografice ale directorului utilizatorului. În plus, WhatsApp a menționat că tehnologia va permite salvarea contactelor prin nume de utilizator, sporind astfel confidențialitatea utilizatorilor.
De altfel, funcția se află în dezvoltare de mai mult timp, având în vedere că aplicațiile concurente, ca Signal sau Telegram, oferă deja posibilitatea de a partaja numele de utilizator fără a dezvălui informații sensibile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰