Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cazare şi cu 70% mai ieftină faţă de vârful sezonului prin programul ''Litoralul pentru toți''. Inclusiv preţurile la restaurante au scăzut cu 20%

Chiar dacă vara s-a încheiat, ne desprindem cu greu de mare. Aşa că rămânem încă în stare de vacanţă, mai ales că mulţi oameni preferă să-şi ia concediul în septembrie la malul mării. Principalul motiv este că a început Programul Litoralul Pentru Toţi, iar cazarea este şi cu 70% mai ieftină faţă de vârful sezonului. În program s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile, aşa că oferta este variată şi pentru toate buzunarele.

de Redactia Observator

la 02.09.2021 , 16:51

Plajele încă sunt animate, chiar dacă vremea s-a răcit considerabil în ultimele zile. Turiştii de toamnă au ales să vină abia acum în concediu, atraşi de preţurile mult mai mici. 

''Raportul calitate-preţ este extraodinar, dar am să zic cu sinceritate condiţiile lasă de dorit.'' 

''Suntem turişti şi acum am găsit disponibile locurile, sfârşitul lui august, începutul lui septembrie. 

Vezi și

Cum vi se par preţurile pentru această perioadă de extrasezon. 

Pe acelaşi subiect

Acceptabile, acceptabile.''

Preţurile la cazare sunt acum chiar şi cu 70% mai mici faţă de vârful de sezon. Cele mai ieftine pachete sunt în Eforie Nord şi Saturn însă şi în Mamaia preţurile au scăzut considerabil. 

Ştefan Necula, director agenție de turism: Preţurile sunt unele foarte bune pentru acest sezon, pleacă undeva de la 104 lei în staţiunea Eforie Nord, fiind unul dintre cele mai bune traife pentru sudul Litoralului, iar în staţiunea Mamaia de la 123 de lei, tarifele sunt pentru o noapte de cazare pentru doi adulţi la un hotel de 3 stele. 

Dragoş Răducanu, prim-vicepreşedinte executiv FPTR: Cel mai mic tarif l-am văzut în Saturn, la un hotel de două stele pentru cazare. Este un hotel cu aer condiţionat, televizor. Un hotel foarte bun, dar la categoria două stele. 36 de lei pe noapte de persoană. 

Inclusiv preţurile la restaurante au scăzut cu 20%

Şi hotelurile care nu s-au înscris în Programul Litoralul Pentru Toţi au ieftinit cazarea. Mai mult, turiştii vor fi întâmpinaţi cu surprize.

Laura Draghici, manager recepție hotel: În perioada 1 septembrie până pe 11 septembrie le oferim oaspeţilor noştri pentru minim 3 nopţi de cazare un voucher în valoare de 300 de lei pe care îi pot consuma la restaurantul hotelului şi surpriză la hotel, iar începând de pe 12 septembrie pentru minim 2 nopti de cazare un vocher de 100 de lei. Începand cu 12 septembrie preţurile scad până la 215 lei pe noapte. 

Nu doar cazarea s-a ieftinit, ci şi  preţurile la restaurante şi terase au scăzut cu 20%. În Programul Litoralul Pentru Toţi s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Cazare şi cu 70% mai ieftină faţă de vârful sezonului prin programul ''Litoralul pentru toți''. Inclusiv preţurile la restaurante au scăzut cu 20%