Video Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 km de România. Facilităţile care i-au cucerit pe turiştii români
Cel mai mare complex balnear din Europa, aflat la doar câţiva zeci de kilometri de România, îi atrage ca un magnet pe turiştii de la noi. Piscinele sunt pline de români din vestul ţării, care preferă să treacă graniţa în loc să străbată ţara pentru un sejur la malul mării. Pe străzile şi în bazinele din staţiune se aude limba română mult mai des decât ne-am aştepta pentru o localitate din Ungaria.
Aflat la doar 80 de kilometri de graniţă, complexul balnear cu zeci de piscine şi tobogane se întinde pe 33 de hectare. Este cel mai mare şi cel mai spectaculos din Europa.
Femeie: Am ajuns aici în patru ore şi jumătate. Şi atunci când am fost la noi la mare am făcut drumul şi-n opt ore şi a fost mult mai greu. E foarte frumos, suntem foarte încântaţi.
Bărbat: Avem doi copii mici. Sunt supravegheaţi tot timpul, ceea ce pentru noi este un plus. Avem posibilitatea să stăm să ne uităm, iar dacă mergem şi noi la o bere ştiu că sunt pe mâini bune.
Pentru cei mici este amenajat şi un parc special, cu peste 20 de bazine, întinse pe mai bine de un hectar. Iar lungimea tuturor toboganelor însumează 1000 de metri. Accesul se face însă pe baza unor bilete suplimentare. 40 de lei costă 2 ore de aventură, sau 55 de lei, pentru întreaga zi.
O altă atracţie pentru copii este coasta mediteraneană, înconjurată cu palmieri, o plaja de nisip şi decorată cu un vapor şi multe animale marine.
Pentru patru nopţi de cazare, românii au plătit 250 de euro, plus 200 de lei intrările pe zi la Aqua Park.
Eniko Levay, director Centru de informare turistică: După pandemie sunt mai puţini turişti din străinătate, dar sunt pe locul unu sau doi împreună cu cei din Polonia, cei care vin din România.
Anual, 50.000 de turişti din România ajung la Hajduszoboszlo, majoritatea din partea de vest a României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰