Insula aflată la doar două ore de România, cu 320 de zile însorite pe an. Zborurile pornesc de la 278 de lei, din Bucureşti
La aproximativ două ore de zbor din România se ascunde un paradis mediteranean extrem de popular, cu 320 de zile însorite pe an, iar în lunile de iarnă, temperatura scade doar până la 17 grade. Situată la sud de Turcia, la vest de Siria și Liban, mica insulă - deşi este a treia ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia şi Sardinia - este o destinaţie preferată de turişti pe tot parcursul anului.
Renumită pentru siturile istorice, dar populară datorită plajelor şi a temperaturilor calde, Cipru este o destinaţie de vacanţă preferată de mulţi români. Aflată la doar două ore de zbor cu avionul faţă de Bucureşti, insula este un refugiu ideal în această perioadă, deoarece temperaturile se apropie de cele de vară.
Chiar dacă se află într-o zonă geografică, în prezent, tulburată de conflicte armate, Cipru nu este afectat direct de luptele dintre Israel și Hamas sau de conflictul dintre Iran și Israel, deși găzduiește o populație israeliană semnificativă care s-a înmulțit de la începutul conflictului în octombrie 2023, scrie The Times. Măsurile de securitate în jurul insulei s-au intensificat de la începutul luptelor, conform presei locale, ceea ce face ca micul stat să rămână în continuare o destinaţie de vacanţă frecventată de turişti.
Zboruri directe din Bucureşti către Larnaca
O agenție de turism din România a anunţat lansarea zborurilor directe tip charter către Larnaca, Cipru, din 7 iunie până în 27 septembrie. Zborurile vor fi operate de AnimaWings cu aeronavele noi ale companiei, A220. Zborurile vor avea o frecvenţă săptămânală, fiind operate în fiecare zi de vineri, începând cu data de 7 iunie.
Un pachet de vacanţă porneşte de la circa 400 de euro, cu şapte nopţi de cazare şi transport cu avionul. "Anul trecut, anticipând interesul tot mai mare al românilor faţă de această destinaţie de vacanţă atât de populară din zona Mediteranei, numită şi Insula Afroditei, am făcut un mic test, cu câteva grupuri de clienţi. A fost un succes, astfel că am decis ca, din vara aceasta, să avem curse charter săptămânale către Larnaca. Din toamnă, plănuim chiar curse regulate de linie către Cipru, pentru că şi în zona de business există un mare interes, şi vom opera, prin AnimaWings, trei curse pe săptămână către această destinaţie", spune Cristian Pandel, CEO & preşedinte Christian Tour.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰