Video "Iureş, nebunie!" Staţiunea unde s-a stat om lângă om pe plajă, în minivacanţă. Şi în Mamaia a fost 100% grad de ocupare
Schimb de tură la distracţie. În timp ce mulţi turişti s-au bucurat de ultima zi liberă de Rusalii pe litoral, alţii au venit cu forţe proaspete, o dată ce elevii şi studenţii au luat vacanţă. De la nord la sud, staţiunile au fost pline. De la 1 iulie, preţurile cresc pe întreg litoralul.
Plajele au fost pline de dimineaţă. Turiştii au vrut să profite de ultimele ore din minivacanţă. "Este foarte bine, e foarte frumos. Astăzi plecăm, că mâine ne întoarcem la muncă. Cam aglomeraţie şi preţurile cam scumpe.Vremea foarte bună. Apa foarte caldă. A meritat", spune un turist. "Suntem de joi seară, să prindem mai liber pe autostradă, să fie bine şi în seara asta plecăm. Ne-am bronzat bine, a fost chiar foarte bine", povesteşte un altul.
Staţiunea unde s-a stat om lângă om
Umăr la umăr, şezlong lângă şezlong, mii de turişti au umplut şi plajele din Costineşti. "E chiar surprinzător de cald, sincer chiar nu mă aşteptam. Apa e puţin rece, dar e plăcut. O să plecăm mai pe seară", mărturiseşte un turist.
"La Costineşti venim de câţiva ani buni. Ne-am învăţat aici, venim mereu în gaşcă, noi trei şi ne-am simţit bine. Am cheltuit cam mult. Vreo 12.000 de lei", spune altcineva.
Peste 80.000 de turişti pe litoral
Hotelierii estimează că peste 80.000 de turişti au ajuns pe litoral zilele acestea. De la nord la sud, staţiunile au fost pline. "Ieri a fost iureş, nebunie. Am tras şezlonguri, am îngropat ca să stea oamenii, să se simtă bine. Clar e mai bine decât anul trecut de Rusalii. Pot să compar Rusaliile cu acum 4 ani. Toată România a venit la mare", spune Razvan Chițan, administrator plajă.
În timp ce pentru unii turişti vacanţa s-a încheiat, pentru alţii abia acum începe. Pe o plajă din Năvodari, la ora 17, peste 80% dintre şezlonguri sunt ocupate. Mulţi s-au simţit mai ceva ca în Zanzibar. Un DJ a creat atmosfera perfectă. "Din Zanzibar, Tanzania. Este prima mea vizită în România. Am venit să împărtăşesc atmosfera, cultura, muzica. Toată lumea se bucură, dansează cu noi", spune DJ Barser.
100% grad de ocupare în Mamaia
"100% grad de ocupare în Mamaia. Vacanţa a fost prelungită şi se pare că vom avea turişti până la sfârşitul săptămânii acesteia. Unii au plecat ieri, dar a venit un nou val", arată Roxana Taiss, manager hotel.
A fost trafic infernal între staţiuni, dar şi pe drumul spre casă. Poliţiştii au oprit zeci de şoferi la filtrul de la Feteşti. Curând, au apărut şi surprizele, culmea, din partea pasagerilor, nu a şoferilor.
- Pasager: Era marijuana, am găsit-o pe stradă. Este a mea.
- Reporter: Şi ai mai consumat până acum?
- Pasager: Da. Eu stau în Germania, unde e legalizată şi a devenit un viciu. Eu am găsit-o, am luat-o, am văzut-o şi chiar m-am bucurat.
Distracţia continuă la mare cu un nou val de turişti. Trenurile au adus în staţiuni studenţii şi elevii care au luat vacanţă.
- Reporter: Unde mergeţi?
- Turist: În Costineşti! Am găsit acolo ceva mai ieftin, am zis să mergem mai pe buget. 1.840 de lei pentru patru persoane şi cinci nopţi.
Hotelierii spun că de la 1 iulie preţurile pe litoral vor creşte cu 15-20%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰