Foto Românii se plâng de un val de spargeri auto în Grecia: "Vă dau un sfat, parcați doar în parcări cu paznic" | Mărturiile turiștilor păgubiți
Românii care merg în Grecia se confruntă mai nou cu un val de spargeri auto. Hoții distrug geamurile autoturismelor, în plină stradă, și fură orice găsesc înăuntru. I s-a întâmplat unui turist român chiar în inima Atenei, în zona Monastiraki. Incidente similare s-au petrecut și în Salonic sau Halkidiki.
"Vă dau un sfat, măcar voi să fiți mai vigilenți că noi (am fost, dar nu destul), atenție în Atena dacă sunteți cu mașina personală sau închiriată, parcati doar în parcări cu paznic, pare mai rău că în Favele aici. Mașină parcată în zona Monastiraki, lângă un bancomat cu 2 camere, spartă ziua în aglomerație intensă, 30 de minute am lipsit de lângă mașină. Poliția tratează totul că ceva banal, la secție am stat la coadă după alte 3 persoane care au pățit același lucru și agentul cam ne-a dat de înțeles la toți să ne luăm adio de la bunurile furate. ATENȚIE ÎN ATENA!", a scris un român pe un grup de Facebook destinat celor care își petrec vacanțele în Grecia.
"Nu doar în Atena se întâmplă. Noi am pățit-o în Halkidiki, în Kalithea. Lăsasem un ghiozdan care avea... nimic important în el, dar care a tentat probabil. Și da, cazurile sunt tratate superficial la poliție", a comentat o femeie.
Hoții au dat spargeri și la autocare ale agențiilor de turism
"În urmă cu două săptămâni, în aceeași zonă, a fost spart autocarul agenției de turism cu care eram în vacanță. Au spart ușa și au oprit imediat camera. Au luat borsetă cu toate documentele șoferului (avea și bani), un rucsac și o poșetă. După două zile am aflat că același lucru s-a mai întâmplat și în cazul altor două autocare", a povestit un turist român.
Iar relatările de acest gen continuă: "Nouă ne-a spart geamul și au furat 2 pachete de țigări și papucii de plajă la Salonic. Nici nu merită să mergi la poliție, pierdere de timp. Geamul a fost mai ieftin ca franchiza de la asigurare. Fură refugiații, polițistul ne-a spus că și mașina lui personală a avut geamul spart de 3 ori în anul 2019".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰