Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Satele din România care lasă străinii cu gura căscată. "Vederea e minunată, aveţi servicii foarte bune"

În sfârşit, am descoperit că degeaba avem noi cele mai frumoase peisaje, dacă lumea nu ne ştie! 60 de jurnaliști și scriitori de turism din întreaga lume au fost invitaţi la Fundata, în Braşov, în comuna aflată la cea mai mare altitudine din țară. Peisajele ca în povești, aerul curat și mâncarea savuroasă au fermecat oaspeţii de seamă.

de Redactia Observator

la 20.09.2023 , 20:29

La 1.300 de metri altitudine, în locul în care iarna e la ea acasă mult timp din an, se răsfiră trei sate idilice: Fundata, Fundățica și Șirnea. În casa lui Ion Voicu, veche de 130 de ani, timpul s-a oprit.

Turiştii care vin în Fundata călătoresc în timp

Ion Voicu, administrator casă: "Noi îi spunem aici tinda. Camera de zi, aici avem fierul de călcat, cred că este cel mai bun exemplu, unde puneau cărbuni încinşi. Cam aşa arată. Costumele ce poveste au? Sunt ale bunicilor şi ale străbunicilor, le purtau doar la zile importante." 

Vezi și

În răcoarea munţilor, prânzul este o experienţă în sine. Turiștii îi spun masă cinstită, într-un peisaj de vis: măreţia masivului Bucegi. 

Pe acelaşi subiect

Maria Stoian, localnică: "Am pus pe masă mămăligă, carne de la borcan şi brânză de burduf. Cum se face carnea la garniţă? Se dă sare când se taie porcul, după o scoatem de la sare după 2 zile, o afumăm puţin, o prăjim şi o băgăm cu untură. Cel mai mult le place carnea la garniţă că e bună şi gustoasă."

Jurnaliştii străini, impresionaţi de bucatele noastre tradiţionale

Pensiunile din Fundata au statut de punct gastronomic local și surprind mereu drumeţii cu ceva bun.

Sloboda Kadic, jurnalist Croația: "Am încercat multe feluri de mâncare. Am văzut că multe sunt din porc. Nu îmi aduc aminte numele, dar era un fel cu multă carne de porc, tăiată în bucăți mici și am savurat-o la micul dejun. E atât de delicioasă. Am încercat şi un lichior cu mai multe fructe." 

Liviu Mirea, preşedinte Pro Fundata: "I-am întrebat ce le-a plăcut cel mai mult şi am făcut un top. Top 3 ar fi pastrama, bulzul, şi tot ce inseamna platoul cu produse tradiţionale locale."

60 de jurnaliști și scriitori de turism din 20 de țări participă, timp de patru zile, la un festival care își dorește să arate lumii întregi o experienţă la înălțime.

Peisajele şi natura neatinsă i-au uimit cel mai mult

Delal Atamdede, președinte asociație presă de turism, Turcia: "Locul este foarte frumos şi cred că ar fi aveţi foarte multe şanse. Vederea e minunată, e curat, aveţi servicii foarte bune." 

Kamenko Milenkovic, jurnalist TV Serbia: "Natură neatinsă, calm, liniște. O moștenire incredibilă a artei lucrului în lemn."

Satul Șirnea e primul sat turistic recunoscut oficial în România încă din 1973.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Satele din România care lasă străinii cu gura căscată. "Vederea e minunată, aveţi servicii foarte bune"