Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Satul din România unde toţi oamenii şi-au făcut saună în case. Cum arată o zi de relaxare, în stil tradiţional

Unii români şi-au făcut spa chiar în gospodării. Cum s-ar spune, cine nu ajunge în vacanţă, îşi creează oaza de relaxare la el acasă. Astfel, într-un sat din Suceava, aproape fiecare casă are saună! Este de-a dreptul o tradiţie în zonă.

de Angela Bertea

la 10.11.2023 , 12:44

"Aici, totul este pregătit. Urmează sauna propriu-zisă. Focul a fost făcut cu lemne de esenţă tare în urmă cu aproape două ore. Cuptorul este format din pietre de râu naturale, avem şi cazanul. Practic, aşa arată sauna lipovenească de aici, din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, de lângă Suceava", arată Angela Bertea, reporter Observator.

Sauna în casă, tradiţie la sat

"Oamenii spun că aproape fiecare gospodărie are amenajată în spatele casei o saună tradiţională. Vin aici aproape în fiecare săptămână să se relaxeze şi să se bucure de atmosfera din saună, dar şi de efectul terapeutic", adaugă Angela Bertea, reporter Observator.

Vezi și

"Aceasta este o mătură tradiţională, făcută din frunze de stejar - ea poate fi realizată şi din mesteacăn - cu care oamenii îşi fac masaj. Mătura trebuie lăsată de cu seară la înmuiat pentru ca frunzele să nu cadă atunci când îşi fac masajul de relaxare. Ceaiul ce se aruncă pe pietre este făcut din plante naturale, din muşeţel şi mentă", mai spune Angela Bertea, reporter Observator.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Travel » Satul din România unde toţi oamenii şi-au făcut saună în case. Cum arată o zi de relaxare, în stil tradiţional