Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Traseu off-road cu picnic inclus, noua atracţie pentru turiştii care ajung în Vatra Dornei: "E totul extraordinar". Cât costă experienţa

Pe drumuri au fost astăzi şi turiştii din Bucovina, dar nu au pierdut vremea. Un traseu off-road cu picnic inclus este noua atracţie la modă acolo. Aventura se încheie în vârf de munte, la o masă câmpenească stropită cu vişinată de casă, în jurul unui foc de tabără.

de Angela Bertea

la 17.04.2023 , 19:42

Îmbarcaţi în foste camioane de armată, transformate în maşini de aventură, turiştii au plecat din Vatra Dornei spre un off-road de ţinut minte. Traseul i-a purtat cinci kilometri pe drumurile care şerpuiau printre brazi. În faţa lor, Ţara Dornei îşi etala farmecul de neşters nici măcar pe ploaie. 

Alin Mujdei, organizator: Acum, în momentul de faţă suntem la 1320, pe vârful Bârnărel, de unde vedem oraşul Vatra Dornei întregime, Călimaniu, toţi munţii din zonă. 

Turist: Bucuria asta. E mai multe vorba şi despre cum se pune în valoare, nu este tot una să mergi cu maşina sau să mergi pe jos, e vorba despre felul în care ni se oferă. 

Vezi și

Copil: Foarte frumos, m-am distrat. Prima dată m-am speriat puţin şi după a început să îmi placă. Mi-a placut că vedeam de sus casele mici şi mi se părea că totul este în miniatură.

Pe acelaşi subiect

Experienţa costă între 200 şi 300 de lei

Turistă: Deşi a fost ploaie, nu ne-a încurcat să ne bucurăm de experienţa în sine. Peisajul extrem de fumos, iar faptul că am mers cu maşini pe teren, pentru noi e altceva. Noi venim de la mare, dar muntele ne este foarte drag. 

Odată ajunşi în Vârful Bârnărel, turiştii au primit întăritoare - lichide şi solide.

Alin Mujdei, organizator: Pregătim un balmoş cum se face doar în Bucovina. Cu jintuit, cu smântână, cu mălai, la urmă adăugăm brânză, caş proaspăt, brânză de burduf. 

Această experienţă care combină off-road-ul cu picnicul costă între 200 şi 300 de lei, cu mâncarea şi băutura incluse. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Travel » Traseu off-road cu picnic inclus, noua atracţie pentru turiştii care ajung în Vatra Dornei: "E totul extraordinar". Cât costă experienţa